Rădăcina este primul organ vegetativ al plantei, care apare în procesul de germinație din radicula embrionului. Ea creşte de regulă în sol şi are rol de absorbție a apei şi sărurilor minerale şi de fixare a plantei în sol. Este un organ drept, creşte în jos, având un geotropism pozitiv, are formă cilindrică şi prezintă simetrie radiară.
Forma rădacinilor este carateristică pentru anumite specii de plante. Astfel, dupa gradul de dezvoltare a ramificatiilor laterale, față de rădăcina principală se disting următoarele tipuri de rădăcini: pivotante, rămuroase și fasciculate.
Rădăcini pivotante au rădăcina principală bine dezvoltată, în comparatie cu radicelele, exemplu la morcovul sălbatic – Daucus carota subsp. carota, floarea soarelui – Helianthus annuus ș.a.
Rădăcini rămuroase sunt specifice arborilor, la care radicelele sunt la fel de groase ca și rădăcina principală, uneori mai lungi decât acesta, formând rădăcini trasante.
Rădăcini fasciculate au origine adventivă, se formează de la nodurile bazale ale tulpinii, au un aspect de fascicul, fiind in număr mare, cu lungimi si grosimi aproximativ egale. Se întâlnesc la plantele monocotiledonate (grâu, mohor, ceapă ș.a.).
Tipuri de rădăcini metamorfozate
Rădăcinile metamorfozate sunt rădăcini care au suferit modificări morfologice si functionale profunde sub actiunea îndelungată a mediului de viață. Prin aceste modificari, în locul funcțiilor specifice au apărut funcții noi. Cele mai frecvent întâlnite sunt: rădăcini tuberizate, rădăcini drajonante, rădăcini fixatoare, rădăcini respiratoare, rădăcini simbiotice, rădăcini contractile și haustorii.
Rădăcini tuberizate au ca funcție principală înmagazinarea substanțelor de rezervă (amidon, inulină, zaharoză). Ele își pierd de timpuriu creșterea în lungime și încep să se îngroașe, proces cunoscut sub numele de tuberizare. Astfel, la sfecla de zahăr – Beta vulgaris, se tuberizează rădăcina principală și hipocotilul; la dalie – Dahlia variabilis, se tuberizează radicelele.
Rădăcini drojanante se întâlnesc la unele plante, care formează muguri pe rădăcini, din care se dezvolta tulpini aeriene, numite drajoni, cu rol în înmulțirea vegetativă a plantei (salcâm – Robinia pseudoacacia; tei – Tilia, liliac – Syringa vulgaris, pălămidă – Cirsium arvense; prun – Prunus ș.a.).
Rădăcini fixatoare sunt caracteristice unor liane, exemplu la iederă – Hedera helix, lângă rădăcinile obișnuite din sol, prezintă pe tulpina lor rădăcini adventive, care au rolul de a fixa tulpinile pe trunchiul copacilor sau pe suport.
Rădăcinile respiratoare (cu pneumatofori) sunt întâlnite la unele plante de mlaștină, exemplu la chiprosul de baltă – Taxodium distichum. Rădăcinile acestor plante emit niște ramificații, numite pneumatofori, în care se formează aerenchimuri, care ies la suprafața apei, asigurând respirația.
Rădăcini simbiotice sunt rădăcini care trăiesc în simbioză cu bacteriile sau ciupercile.
Bacterioza (rădăcini cu nodozități), reprezintă o simbioză între bacteriile fixatoare de azot cu rădăcinile unor plante, în special din familia Leguminosae (soia, mazăre, trifoi ș.a.), dar întâlnită și la unii arbori din familiile Elaegneceae, Betuleceae. Pe rădăcinile acestor plante (pe radicele) apar mici umflături, numite nodozități datorită diviziunii celulelor în care au pătruns bacterii fixatoare de azot. Astfel, planta gazdă folosește compuși minerali cu azot, iar bacteria glucidele pe care le sintetizează planta gazdă. Aceste bacterii fac parte din genurile: Rhizobium, Bradyrhizobium și Azorhibium.
Micoriza reprezintă o simbioză între rădăcinile unor pante cu ciuperci, care sporesc capacitatea de absorție a rădăcinii, înolcuind în activitatea lor perii absorbanti dispăruți (la stejar, alun, pin etc.). Există specii carec nu pot trăi fără micoriză (Orchidaceae, Ericaceae). Ciuperca se poate fixa la exteriorul rădăcinii, formând un manșon pâslos de hife și se numește micoriză ectotrofă (la pin, arțar, stejar); se poate fixa în interiorul rădăcinii și se numește micoriză endotrofă (la orhidee, nuc, vița-de-vie) sau poate trăi atât la exteriorul rădăcinii, cât și la interior și se numește micoriză ecto-endotrofă sau mixtă, fiind cea mai frecvent întâlnită în natură.
Rădăcini contractile sunt acelea care după ce și-au terminat creșterea în lungime, prezintă însușirea de a se scurta prin contractare. Scurtarea se datorează micșorării dimensiunii celulelor scoarței interne, iar scoarța externă se încrețește, exemplu la brândușă – Crocus spp. ș.a.
Haustorii sunt rădăcini reduse, puternic modificate, specifice plantelor parazite și semiparazite. Ei se mai numesc și sugători, deoarece extrag de la planta gazdă seva elaborată din țesutul liberian, în cazul plantelor parazite și seva brută din țesutul lemnos, în cazul plantelor semiparazite.
Bibliografie:
Savulescu Elena, 2013. Sistematica plantelor, Editura Printech, Bucuresti. ISBN 978-606-521-951-9
