Fiind printre primele ţări cultivatoare din lume şi a doua din Europa, prunul reprezintă o specie extrem de importantă în agricultura românească şi având în vedere planul Proiectului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, abordarea acestei teme poate să completeze cunoştinţele necesare pentru înfiinţarea de livezi care să aibă o tehnologie de cultură prietenoasă cu mediul, protecţia împotriva bolilor şi dăunătorilor fiind integrată.
În condiţiile schimbărilor climatice globale, şi în România se observă modificări legate în special de creşterea temperaturii medii anuale cu aproximativ 1,6°C, creşterea temperaturilor în lunile de vară (iulie si august) fapt care au condus la modificarea biologiei bolilor şi dăunătorilor. Astfel, în privinţa bolilor a fost observată creşterea patogenităţii mai ales în cazul livezilor intensive şi superintensive unde presiunea bolilor şi dăunătorilor este mai mare, iar în cazul dăunătorilor s-au constatat perioade de zbor continuu, apariţia unor generaţii noi, concomitent cu creşterea agresivităţii acestora precum şi apariţia fenomenului de rezistenţă la anumite grupe de insecticide.
În pomicultură sarcinile principale ale agrotehnicii sunt următoarele: obţinerea unor recolte constante şi superioare atât cantitativ, dar mai ales calitativ, menţinerea speciilor pomicole în stare bună şi asigurarea longevităţii lor privind productivitatea, precum şi întreţinerea corespunzătoare a livezilor, în vederea reducerii contaminării ecosistemului pomicol cu substanţe poluante.
Pomicultura modernă şi durabilă se bazează pe tehnologii de cultură îmbunătăţite, în acest scop urmărindu-se intervenţia raţională şi sistematică a omului în viaţa speciilor pomicole, de-a lungul întregii lor perioade de creştere şi dezvoltare individuală. Reducerea gradului de poluare a ecosistemului pomicol, prin realizarea tratamentelor cu substanţe chimice la momentul optim, ţinând cont de programele de prognoză şi avertizare şi folosind, desigur, substanţele potrivite, în dozele recomandate, folosirea unei tehnologii de cultură cât mai ecologică, cu efecte pozitive asupra solului şi speciilor pomicole cultivate, precum şi întreţinerea solului prin sisteme eficace: înierbarea intervalelor, mulcirea pe rândul de pomi şi folosirea unui număr cât mai redus de erbicide, sau chiar reducerea acestuia prin combaterea buruienilor pe cale mecanică sau prin lucrări agrotehnice sunt doar câteva dintre verigile tehnologice îmbunătăţite de-a lungul timpului în vederea sporirii producţiei şi calităţii acesteia. De asemenea, cultivarea soiurilor rezistente la boli şi dăunători, reducând astfel numărul de tratamente, a soiurilor rezistente la factorii climatici nefavorabili (secetă, îngheţ, exces de umiditate), reducând astfel pagubele determinate de aceştia şi cultivarea unui număr redus de soiuri dintr-o specie altoite pe portaltoi de vigoare foarte mică sau, care menţin pomii la o înălţime mică favorabilă executării operaţiunilor de îngrijire a acestora sunt tendinţe importante în dezvoltarea pomiculturii.
Intervenţia raţională a omului în cultura speciilor pomicole constă în dirijarea conştientă a creşterii şi dezvoltării acestora, printr-o serie întreagă de acţiuni conştiente, aplicate la timp, atât asupra mediului înconjurător (lucrările solului, irigarea, aplicarea îngrăşămintelor, îmbunătăţirea condiţiilor de temperatură, lumină etc.), cât şi direct asupra speciilor pomicole (tăieri, tratamente, normarea încărcăturii). În livezile intensive, toate eforturile sunt îndreptate în direcţia asigurării condiţiilor optime de creştere a pomilor, ca urmare lucrările solului şi cele de protecţie a pomilor împotriva bolilor şi dăunătorilor se execută ireproşabil. Solul trebuie întotdeauna menţinut curat de buruieni şi fără crustă, prin praşile cât mai dese pe rând şi lucrări repetate între rânduri.
Lucrările solului reprezintă veriga principală în tehnologia culturilor, acţionând asupra însuşirilor fizice, chimice, biologice şi în final, asupra fertilităţii solului care reprezintă „suportul” pentru fiecare cultură agricolă. În tehnologia de cultură a pomilor şi arbuştilor fructiferi alegerea sistemului de întreţinere şi lucrare a solului constituie o operaţiune importată deoarece trebuie să ţinem cont de: condiţiile pedoclimatice ale zonei de cultură, sistemul de cultură, particularităţile biologice ale speciei, soiului şi portaltoiului, dotarea tehnică. Prin alegerea celui mai bun sistem de întreţinere şi lucrare a solului pomii nu vor fi concuraţi de buruieni pentru absorbţia substanţelor nutritive şi, astfel, se vor obţine producţii de fructe constante şi de calitate. Întrucât o tehnologie de cultură a pomilor integrată presupune folosirea metodelor preventive şi curative în orice verigă tehnologică (combaterea buruienilor, a bolilor şi dăunătorilor) se va căuta realizarea metodelor cel mai puţin poluante pentru ecosistemul pomicol.
Creşterea producţiei şi calităţii fructelor la prun, reprezintă obiective esenţiale pentru cercetarea pomicolă şi în mod deosebit pentru producătorii de fructe. Fiecare verigă tehnologică îşi are ponderea sa în realizarea obiectivelor mai sus amintite, fiecare putându-se într-un fel cuantifica şi justifica. Diversificarea mare de specii şi soiuri de prun, se caracterizează prin sensibilitatea variabilă la atacul agenţilor patogeni, fapt ce impune elaborarea unei tehnologii moderne, de combatere integrată. Combaterea agenţilor patogeni este aşadar, o verigă foarte importantă în lanţul tehnologic. Efectul bolilor asupra longevităţii pomilor este foarte mare, iar producţia de fructe poate fi redusă anual, în proporţie de 30-80%, în funcţie de structura soiurilor, tehnologia de cultură, acţiunile fitosanitare şi condiţiile climatice. Din studiul bibliografiei de specialitate rezultă nu numai importanţa cunoaşterii bolilor acestei specii pomicole, dar şi aspecte controversate, sau probleme nerezolvate încă, ce vor trebui să constituie obiective prioritare pentru unităţile de cercetare ştiinţifică, în vederea îmbunătăţirii strategiei de protecţie integrată. Dintre acestea menţionăm: întregirea cunoştinţelor despre patogenii prunului; interacţiunea factorilor climatici şi tehnologici cu principalele boli; comportarea soiurilor faţă de agenţii patogeni; combaterea integrată prin metode convenţionale şi neconvenţionale.
Principalii patogeni din plantaţiile de prun
În cazul culturii prunului sunt o serie de boli care trebuie cunoscute atât din punctul de vedere al modului de manifestare cât şi al cauzelor care le produc, precum şi stabilirea factorilor care determină ca raportul dintre plantă şi agentul patogen să fie favorabil unuia dintre aceşti doi parteneri. Bolile parazitare care produc pagube mari în plantaţiile de prun sunt virozele, bacteriozele şi micozele.
Cele mai întâlnite boli care afectează culturile de prun sunt produse de Plum-pox Virus (Vărsatul prunului) şi Monilinia sp. (Monilioză), astfel sunt efectuate analize şi se studiează prezenţa acestora în plante, atât vizual, în câmp – realizându-se un raport de rezistenţă a soiurilor şi hibrizilor la PPV şi Monilie folosindu-se o cheie universală (utilizată de toţi cercetatorii, atât din ţara noastră, cât şi din străinătate), cât şi în laborator – prin teste care să ne arate prezenţa virusului, respectiv micozei.(informaţii preluate – V.Cociu şi colab., 1997)
Rezistenţa sau toleranţa la Plum-pox Virus
Plum Pox Virus (vărsatul prunelor) este o boală virală care se raspândeşte foarte rapid şi este considerată boală de carantină. Sursa de infecţie este reprezentată de plantele infectate, transmiţându-se prin altoire sau diseminându-se prin afide.
Ca simptome, pe frunze apar pete de culoare gălbuie sau verde deschis, care vizual se observă în mai-iunie şi septembrie-octombrie; pe fructe cu 3-4 săptămâni înainte sa se coacă apar pete de culoare verde închis în dreptul cărora pulpa se colorează roşu-violaceu, având o consistenţă gomoasă, iar în dreptul lor se formează depresiuni. Fructele atacate sunt mai mici, nu au culoarea şi caracteristicile soiului şi cad înainte de timp. Semne caracteristice bolii se pot observa şi pe sâmburi. (informaţii preluate – V. Babuc, 2012)
Prevenirea şi combaterea se fac folosind soiuri rezistente/tolerante şi altoi/portaltoi neinfectaţi, monitorizând pepinierele – eliminându-se puieţii infectaţi, distrugând buruienilor gazda (Lupinus, Medicago, Solanum, Trifolium, Melilotus) şi controlând afidele vectoare. (informaţii preluate – Iacomi Beatrice, 2012)
Figura 1 Manifestarea PPV pe frunze Figura 2 Lăstar atacat de Monilioză
Rezistenţa la Monilinia sp.
Monilinia laxa (monilioza) reprezintă o bolă foarte periculoasă, rezistând peste iarna sub formă de conidii şi miceliu în ramurile atacate şi fructele mumificate. Atacă florile, frunzele, lăstarii, ramurile tinere şi fructele. Primăvara, în perioada înfloririi, mai ales pe timp ploios, boala atacă florile, frunzele şi ramurile tinere, care se ofilesc şi se usucă. Fructele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare, dar mai frecvent cele ajunse la maturitate. Atacul se produce prin ranile produse de insecte, grindină şi leziuni mecanice, în locurile vătămate apărând o pată brună care se extinde asupra întregului fruct. Fructele atacate cad sau rămân pe ramuri infectându-le şi pe cele vecine. Prevenirea şi combaterea se fac prin cultivarea de soiuri rezistente, adunarea şi distrugerea fructelor atacate, tăiarea şi arderea ramurilor atacate în timpul vegetaţiei, arătura de toamnă care să îngroape resturile vegetative în sol şi tratamentele fitosanitare. (informaţii preluate – V. Babuc, 2012)
Principalii dăunători din plantaţiile de prun
Dăunătorul principal în culturile de prun este Viespea neagră a prunului. (Vezi fig. 3 si 4)
Figura 3 Stadiile de dezvoltare Figura 4 Viespea neagră a prunului
Viespea seminţelor de prun – Eurytoma schreineri Schr., ca dăunător în cultura prunului, pentru prima dată a fost semnalată în anul 1907 de către Schreiner, în regiunea Astrahan (Rusia). La început a fost descrisă de Enderline, ca specia Eurytoma amygdali End. (obţinută în seminţele de migdal în Bulgaria), cu care se aseamănă foarte mult. Mai târziu au numit această specie tot Eurytoma amygdali End. Această specie este descrisă ca, dăunător în cultura prunului, de către Readzenco în anul 1913. Comparând viespile din colecţie, cu cele obţinute de Schreiner în 1904 – 1908, a remarcat diferenţe morfologice evidente. Respectiv a stabilit că, sunt două specii diferite. Literatura de specialitate de după anul 1961, determină viespea obţinută din seminţele de prun, ca specie aparte, denumind-o E. schreineri Schr.
Viespea seminţelor de prun duce un mod de viaţă ascuns. Dezvoltarea dăunătorului de la ou, larvă, pupă la adult are loc în interiorul sâmburelui unde se află 9 – 10 luni. În stadiul de imago trăieşte doar 6 – 9 zile, maximum 15 – 18 zile.
Iernează în stadiul de larvă de ultima vârstă în interiorul sâmburilor atacaţi, care se află la suprafaţa solului pe parcursul verii, toamnei şi iernii. Sâmburii sunt amplasaţi în jurul pomilor la distanţa de 3,0 – 3,5 m faţă de pom, iar împuparea larvelor are loc primăvara devreme. Transformarea larvelor în pupe are loc când temperatura medie pe zi ajunge la 10°C. De obicei, această perioadă coincide cu fenofaza de dezmugurire la prun. În anul 1961, primele pupe în sâmburii de prune au fost descoperite la 31 martie, care a coincis cu faza conului verde la soiul Vinete de Ajan. Impuparea larvelor de viespea seminţelor de prun are loc la temperatura de 10 – 12°C. Perioada de împupare, depinde de temperatura medie a aerului şi a solului pe care se dezvoltă dăunătorul. Perioada de împupare durează 2-3 săptămâni.
Nu toate larvele hibernante se transformă în adulţi. 50 % din larve cad în diapauză şi iernează a doua oară, uneori a treia. În perioada de diapauză, din cauza condiţiilor nefavorabile pier 40% din larve. La început se împupează larvele din care rezultă masculii, mai apoi larvele din care rezultă femelele, iar perioada de împupare durează 15 – 20 zile.
Dezvoltarea normală a larvelor, pupelor şi apariţia adulţilor, are loc la temperatura 21 – 24°C. Ieşirea adulţilor se începe după 16 – 19 zile, dacă suma temperaturilor efective este de 217 – 235°C, temperaturi mai mari de 25°C şi mai mici de 20°C şi umiditate reţin dezvoltarea şi uneori pot duce la moartea insectelor.
Adulţii, rod nişte găuri în sâmburi cu diametru de 1,0 – 1,5 mm. Zborul adulţilor începe pe 20 aprilie până la 6 mai, la temperatura medie zilnică a aerului 10,5 – 16,1°C. S-a stabilit că, pragul inferior de dezvoltare pentru viespea seminţelor de prun este temperatura de +5°C şi respectiv am putea greşi, în ceea ce priveşte termenii de efectuare a stropirilor cu 7-10 zile.
Aceasta se explică prin faptul că, pentru dezvoltarea plantelor şi insectelor sunt necesare temperaturi diferite. Astfel, în anul 1979 după împuparea viespii seminţelor de prun temperatura medie pe 24 ore era de 18 – 19°C şi zborul insectelor adulte a început peste 10 zile, respectiv la 1 mai în timpul înfloritului prunului.
Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor din livezile de prun
Combaterea chimică trebuie încadrată într-un sistem complex de măsuri de protecţie, armonios integrate. Acţiunile de combatere, inclusiv componenta chimică din complexul integrat, nu trebuie să distrugă complet organismele dăunătoare ci trebuie să meargă până la limita economică a dăunării. În aplicarea tratamentelor se ţine seama de fazele de vegetaţie a pomilor, momentul apariţiei agenţilor patogeni, potenţialul de înmulţire şi condiţiile climatice.
În combaterea integrată a bolilor prunului, tratamentele chimice trebuie deplasate din perioada de vegetaţie în timpul repaosului vegetativ, reducând influenţa negativă a produselor şi numărul tratamentelor.
Combatere chimică a bolilor şi dăunătorilor se poate realiza cu un număr cât mai mic de tratamente fitosanitare, cât mai aproape de ce se execută practic într-o plantaţie bine întreţinută, de mare randament şi profitabilă.
Pomicultorii trebuie să cunoască starea fitosanitară a plantaţiei din anul precedent, să respecte buletinele de avertizare, să folosească doar produse fitosanitare omologate şi admise în tratamentele bolilor şi dăunătorilor din Uniunea Europeană.
Combaterea viespii seminţelor de prun
In elaborarea şi introducerea sistemului combaterii integrate a dăunătorilor şi bolilor prunului, oamenii de ştiinţă s-au preocupat mai puţin decât pentru măr şi piersic. O pondere mai mare în sistemele de combatere integrată o prezintă mijloacele chimice selective şi cele biologice, iar un rol secundar îl au mijloacele fizico-mecanice, măsurile agrotehnice şi lansările de zoofagi. Semnalarea la timp a perioadelor optime de aplicare a tratamentelor şi realizarea unui complex de măsuri agrotehnice, chimice, economicoorganizatorice reduce la minimum pierderile de recoltă produse de viespea seminţelor de prun .
Concluzii şi recomandări
Programul de combatere chimică integrată trebuie adaptat la situaţia fiecărei livezi în parte în funcţie de sensibilitatea şi rezistenţa soiurilor faţă de boli şi unii dăunători, de evoluţia biologică a patogenilor şi dăunătorilor, de PED şi de condiţiile climatice.În urma cercetărilor efectuate s-a ajuns la concluzia că, pentru protecţia acestei specii pomicole, printr-o monitorizare corectă a agenţilor patogeni se poate aplica un sistem integrat de protecţie obţinându-se fructe sănătoase şi nepoluate sau cu puţine reziduuri toxice.
În general, un număr de 8-10 tratamente chimice, asociate cu igiena culturală şi cu respectarea tehnologiilor de cultură a prunului, asigură combaterea eficace a bolilor şi dăunătorilor.
Se asigură astfel producţii de fructe susţinute an de an, şi venituri băneşti ce creează beneficii.
Pomicultorilor se recomandă cunoaşterea stării fitosanitare a fiecărei plantaţii de prun şi aplicarea unei scheme de combatere integrată cu toate elementele sale constitutive: igienă fitosanitară, aplicarea corectă a tehnologiei culturii, cultivarea de soiuri rezistente, monitorizarea evoluţiei patogenilor, aplicarea combaterii chimice numai la avertizare şi cu produse fitofarmaceutice adecvate, măsuri de carantină fitosanitară, înfiinţarea de plantaţii numai cu material certificat.
Bibliografie
