Ecologia este învăţătura despre gospodărirea naturii. Ea descrie relaţiile ştiinţifice dintre vieţuitoare şi mediul lor înconjurător. Noţiunea de ecologie provine din limba greacă şi înseamnă: oikos = gospodărie şi logos = învăţătură. (Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2010)
Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale , „agricultură ecologică” reprezintă un termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură și este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agroalimentare proaspete şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu.
În perioda de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora), a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor etc.
Ecologia în pomicultură înseamnă că producătorul, în cadrul gospodăririi întreprinderii, ia în considerare relaţiile şi schimbul dintre vieţuitoare în plantaţie şi mediul lor înconjurător. În afară de aceasta, el trebuie să folosească pentru producţie produse de înaltă calitate, respectând toate regulile şi mecanismele naturale existente între plante, animale (de exemplu: insecte), microorganisme (de exemplu: ciuperci, bacterii) şi mediul lor înconjutător. (Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2010)
Cultura ecologică are tradiţie şi încă de la începutul secolului trecut, agricultorii îngrijoraţi îşi făceau probleme din cauza pericolelor intensivizării prin folosirea îngrăşămintelor chimice în exces, ca şi a mijloacelor chimice de protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor. Din această cauză, încă din 1991 în Europa vestică s-au introdus o serie de reglementări (EC 2092/91 şi EC 1084/99), care protejează producătorii împotriva produselor pseudobiologice care induc în eroare. În România, ordonanţa 34/17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice stabileşte principiile şi metodologia prin care A.N.P.E., respectiv Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice urmăreşte respectarea principiilor producţiei ecologice. Ca urmare s-a ajuns ca astăzi, dacă pe o etichetă este scris „Controlat biologic“ într-adevăr să avem de-a face cu un produs biologic sau ecologic. Acest lucru este garantat prin controale regulate ale unor instituţii independente, iar contravenienţii sunt pedepsiţi. (Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2010)
Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia comunitară şi naţională din acest domeniu.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 895/2016 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora realizată de către un organism abilitat în acest scop.
Informaţii cu privire la modul de aplicare al logoului comunitar pe etichetele produselor agroalimentare ecologice sunt regăsite în manualul de utilizare al logoului comunitar.
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.D.R. În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare.
Procedura de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică este reglementată prin Ordinul nr. 1253/2013 pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu completările şi modificările ulterioare.
În cultura ecologică nu este permisă folosirea erbicidelor pentru combaterea buruienilor, folosirea fungicidelor şi insecticidelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, folosirea îngrăşămintelor minerale azotate uşor solubile, folosirea regulatorilor de creştere sau a antibioticelor şi nici folosirea plantelor sau microrganismelor manipulate genetic. În accepţia generală cultura ecologică înseamnă respect pentru natură ca şi asumarea unor riscuri, cunoştinţe solide de specialitate, multă muncă manuală şi mai ales spirit de previziune. Încă de la plantare, prin măsuri speciale se reduce pericolul unor îmbolnăviri ulterioare a plantelor şi fructelor, ca de exemplu prin:
Dacă toate măsurile preventive nu sunt suficiente, este necesară folosirea de extracte de plante, făină de piatră (roci) sau preparate conţinând sulf, respectiv cupru împotriva bolilor produse de ciuperci. La fel, prin folosirea insectelor folositoare şi a preparatelor naturale se pot împiedica pierderile mai mari datorate atacului dăunătorilor. În acelaşi mod se procedează şi pentru combaterea bolilor bacteriene, ca de exemplu arsura bacteriană unde este interzisă folosirea antibioticelor. (Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2010)
Pentru a putea renunţa pe timp îndelungat la tratamente suplimentare se plantează tot mai multe soiuri de pomi care îmbină rezistenţa cu calitatea gustului. Trebuie amintit că nu numai soiurile vechi prezintă aceste calităţi, ci şi soiurile noi cu rezistenţă genetică obţinute, ca de exemplu la măr Florina, Prima, Topaz, Goldrush, Golden Orange şi autohtone Pionier, Voinea, Generos, Ciprian, Romus 3 şi 4 etc., obţinute prin hibridări sexuate între soiuri comerciale valoroase şi specii imune la boli. (Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2010)
În ceea ce priveşte combaterea buruienilor aceasta se face prin mecanizare sau prin muncă manuală cu sapa sau coasa, care însă cer mult timp şi ridică preţul de cost. Tehnologia de cultură în acest caz presupune îmbinarea celor două laturi, respectiv producţie mare de fructe şi păstrarea echilibrului ecologic prin reducerea numărului de intervenţii în livadă şi creşterea consumului de energie solară în detrimentul celei convenţionale. Această tendinţă de promovare a tehnicilor şi tehnologiilor de cultură ecologică a pomilor se manifestă la nivel mondial din ce în ce mai mult, fructele ecologice fiind mai bine plătite şi marcate ca atare pe pieţele de fructe. (Ghena N., Braniște N., Stănică F., 2010)
Astfel, pomicultura ecologică nu va însemnă practicarea unor sisteme de agricultură tradiţională, ci, dimpotrivă, practicarea unor tehnologii ecologice moderne, bazate în mare măsură pe:
Link-uri utile:
Bibliografie
