Originară din Mexic şi SUA, Lisianthus a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în sortimentul floricol al ultimelor decenii, atât ca floare tăiată cât şi ca plantă la ghiveci.
Denumirea cea mai cunoscută a speciei este Lisianthus russelianum Hook, însă mai sunt întâlnite și sinonimele Eustoma russelianum Don G. și Eustoma grandiflora (Ref.) Shinn. Este încadrată botanic în familia Gentianales, clasa Dicotyledonatae, iar denumirea cea mai comună a speciei este lisiantus. Din genul Lisianthus fac parte aproximativ 25 de specii erbacee și lemnoase.
Originară din Mexic şi SUA, Lisianthus a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în sortimentul floricol al ultimelor decenii, atât ca floare tăiată cât şi ca plantă la ghiveci.
Denumirea cea mai cunoscută a speciei este Lisianthus russelianum Hook, însă mai sunt întâlnite și sinonimele Eustoma russelianum Don G. și Eustoma grandiflora (Ref.) Shinn. Este încadrată botanic în familia Gentianales, clasa Dicotyledonatae, iar denumirea cea mai comună a speciei este lisiantus. Din genul Lisianthus fac parte aproximativ 25 de specii erbacee și lemnoase.
Lisianthus este o specie perenă ce se cultivă ca plantă anuală sau bienală. Într-o primă fază planta creşte ca o rozetă de frunze iar mai târziu formează una sau mai multe tulpini florale cu lungimea de 40– 80 cm. Acestea sunt mai mult sau mai puţin ramificate în partea superioară şi garnisite cu frunze sesile, verzi–albăstrui, oval–lanceolate, dispuse opus. Creşterea plantei în faza de răsad este foarte lentă astfel că de la semănat şi până la plantarea la locul de cultură, când plantele trebuie să aibă 2–3 perechi de frunze sunt necesare între 8 şi 12 săptămâni, în funcţie de soi şi varietate. Numărul final de perechi de frunze care se formează pe o tulpină florală este de 8–10. În condiţii de temperaturi ridicate prelungite, planta rămâne în faza de rozetă fără să mai dezvolte tulpini florale, acesta constituind un risc major al culturilor de lisiantus; totuşi, în ultima perioadă s-au creat varietăţi, soiuri şi hibrizi mai mult sau mai puţin toleranţi la temperaturile ridicate.
Florile sunt campanulate, dispuse în vârful ramificaţiilor tulpinii şi având corola alcătuită din 5 petale lucioase, catifelate, colorate în nuanţe foarte diferite de albastru, roz, violet, alb, unicolore sau bicolore.
La deschiderea maximă, dimensiunile corolei pot atinge 6–9 cm lungime şi 5–8 cm diametru. De la semănat la primul val de înflorire sunt necesare 5–7 luni, plantele fiind capabile să producă un al doilea val de înflorire după circa două luni de la prima recoltă. Fructele sunt capsule alb–gălbui şi conţin seminţe foarte mici (circa 19.000 seminţe/gram).
Temperatura: Plantele de Lisianthus se caracterizează printr-un puternic termoperiodism diurn, ele solicitând praguri termice foarte precise pe diferitele etape ale creşterii şi dezvoltării. Astfel, temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor este de 20–25 °C iar pentru creşterea incipientă a răsadurilor sunt necesare 21–24 °C ziua şi 15–18 °C noaptea. În faza de creştere vegetativă intensă şi înflorire temperaturile optime sunt de 16–18 °C ziua şi 10–12 °C noaptea.
Lumina: Lisianthus manifestă exigenţe ridicate faţă de intensitatea luminoasă în toate etapele ciclului biologic, inclusiv în faza de germinaţie a seminţelor care sunt caracterizate prin fotosensibilitate pozitivă. Nivelul minim al intensităţii luminoase în timpul procesului de germinaţie a seminţelor este de 3000 lucşi iar nivelul optim din timpul perioadei de creştere vegetativă intensă şi înflorire este de 30.000–40.000 lucşi. Majoritatea autorilor consideră Lisianthus o plantă indiferentă faţă de durata zilei în timp ce alții susţin că zilele lungi de 14–16 ore determină o creştere vegetativă mai viguroasă şi o înflorire mai timpurie a plantelor.
Apa: Plantele de Lisianthus sunt foarte sensibile atât la excesul cât şi la insuficienţa apei. Substratul se va menţine permanent reavăn prin udări dese şi cu cantităţi mici de apă. După recoltarea florilor din primul val de înflorire udările se vor reduce uşor până la reluarea creşterilor ce vor permite obţinerea celui de-al doilea val de înflorire. Umiditatea atmosferică trebuie menţinută la un nivel moderat (60–70 %), exceptând primele 2 săptămâni de după înfiinţarea culturii când aceasta trebuie să fie ceva mai ridicată (80–85 %), pentru a favoriza restabilirea mai rapidă a plantelor.
Aerul: Serele se vor aerisi regulat, cu grijă însă pentru a nu crea curenţi reci de aer. De asemenea, substratul de cultură se va afâna periodic pentru a permite o cât mai bună circulaţie a oxigenului la nivelul sistemului radicular al plantelor.
Substratul de cultură trebuie să fie uşor spre mijlociu, cu fertilitate moderată, bine drenat; manifestă o toleranţă largă în privinţa pH-ului, de la 5,7 la 7,0.
În prezent, cultura de Lisianthus se practică atât pe teren deschis cât și în sere. În ultima perioadă se încearcă sistemul de cultură sub tunele și cel fără sol (pe vată minerală și sistemul NFT – Nutrient Film Technology).
În țările unde climatul o permite (temperaturi nu mai mari de 25°- 30°C ziua, și de 16° - 18 °C noaptea) sistemul de cultură cel mai întâlnit este cel pe brazde, afară (Japonia, Italia, Noua Zeelandă, Franța, Olanda). Pe timp de iarnă, primavară, toamnă, însă, cultura se înființează în sere cu posibilitatea de dirijare și control ale factorilor de mediu, însă se poate realiza și pe bancuri înălțate sau în ghivece.
Principalii factori implicați în verigile tehnologice specifice culturii de Lisianthus sunt: sortimentul, producerea materialului săditor, programarea, înființarea și îngrijirea culturiii, prevenirea și controlul dereglărilor fiziologice și patologice.
Alegerea materialului săditor:
În momentul actual există o serie întreagă de varietăți, soiuri, forme, hibrizi toate create cu scopul de a satisface atât dorințele cumpărătorilor în ceea ce privește înălțimea tijelor florale, culoarea florilor, densitatea florilor în inflorescență, durata tijelor în vază și alegerea producătorilor (plante cu o mai bună rezitență la căldură sau frig, la formarea rozetelor, la diferite boli sau dăunători, produerea cât mai diversificată a materialului săditor, cultura pe diferite tipuri de substraturi sau chiar cea hidroponică în condițiile respectării mediului înconjurătoare).
Există firme pe plan mondial specializate în producerea de soiuri, hibrizi și comercializarea acestora sub formă de semințe, răsaduri în palete alveolare, butași obținuți in vitro. Astfel, din punct de vedere al varietăților, pentru cultura de flori tăiate, sortimentul cuprinde următoarele soiuri și hibrizi:
Metode de producere a meterialului săditor de înmulțire:
Cel mai frecvent, materialul săditor folosit pentru înfiinţarea culturilor de Lisianthus este reprezentat de răsaduri; într-o măsură mult mai mică se folosesc şi butaşi înrădăcinaţi. În schimb, microbutăşirea in vitro este tot mai des folosită, mai ales pentru culturile realizate pe substraturi inerte.
- Producerea răsadurilor: Întrucât seminţele manifestă fotosensibilitate pozitivă ele se seamănă la suprafaţă, fără a se acoperi cu pământ. Dintr-un gram de seminţe (care conţine circa 19000 de seminţe) se pot obţine circa 8000 de plante.
Pentru condiţiile climatice din ţara noastră epoca optimă pentru semănat este reprezentat de lunile de toamnă şi iarnă întrucât în acest interval riscul instalării fenomenului de rozetă cauzat de temperaturile ridicate din faza de răsad este minim.
Semănatul se poate face în lădiţe sau plăci alveolare, într-un substrat uşor (turbă + perlit sau turbă + pământ de frunze, în proporţii egale).
Repicatul răsadurilor este posibil abia după circa 2 luni de la semănat, datorită creşterii foarte lente a plantelor; cel mai bine este ca răsadurile să se repice în pastile de turbă cu dimensiunile de 4 x 4 x 3 cm. Plantarea răsadurilor în ghivece cu diametrul de 8–10 cm, cu circa 3 săptămâni înainte de folosirea lor la înfiinţarea culturii asigură o mai bună dezvoltare a plantelor. Este foarte important ca atât la plantarea răsadurilor în ghivece cât şi la plantarea acestora la locul de cultură să nu se deranjeze rădăcinile.
- Producerea butaşilor înrădăcinaţi: Butaşii înrădăcinaţi pot reprezenta, pentru anumite soiuri, o alternativă considerabilă la înmulţirea prin seminţe. Totuşi, coeficientul de înmulţire este mic comparativ cu înmulţirea prin seminţe iar înrădăcinarea butaşilor este destul de dificilă. Butaşii se fac la dimensiunea de 10–15 cm (3 perechi de frunze) şi se tratează înainte de plantarea în substratul de înrădăcinare cu stimulenţi rizogeni precum: Calux, Belvitan, Radistim sau Rizopon. Substratul optim de înrădăcinare este reprezentat de amestecul constituit din părţi egale de turbă fibroasă şi perlit iar condiţiile optime de înrădăcinare sunt 22–24 °C temperatura şi 85–90 % umiditatea relativă a aerului. În aceste condiţii butaşii înrădăcinează în 40–50 de zile.
- Microbutăşirea in vitro s-a extins foarte mult în ultima vreme, datorită celor două mari avantaje pe care le prezintă: coeficientul foarte mare de înmulţire într-un interval scurt de timp şi revigorarea şi rejuvenilizarea materialului biologic.
Menţinerea temperaturii în intervalul 18–24 °C în perioada de regenerare a plăntuţelor este esenţială pentru evitarea apariţiei fenomenului de rozetă. Aclimatizarea plăntuţelor regenerate in vitro se realizează în circa 3 săptămâni pe substrat de turbă + vermiculit (în raportul 1 : 1), la o temperatură de 25 ºC şi 85–90 % umiditatea relativă a aerului. Odată aclimatizate însă plăntuţele trebuie menţinute la temperatura de 18 °C ziua şi 10 °C noaptea pentru a evita apariţia fenomenului de rozetă.
Înființarea culturii pentru producerea de flori tăiate în seră:
Epoca optimă de înfiinţare a culturii pentru condiţiile din ţara noastră este la sfârşitul iernii – primăvara, ceea ce presupune ca semănatul pentru obținerea răsadurilor să se facă în perioada de toamnă – iarnă. Această epocă de plantare permite obţinerea primului val de înflorire la sfârşitul primăverii, respectiv, vara – în funcție de soi și condițiile climatice din seră.
Înființarea culturii se va realiza direct în solul serei, prin plantare de răsaduri, în luna noiembrie. Astfel în decursul a aproximativ 12-15 săptămâni, în condiții de temperatură și lumină optime (temperatură minimă de 15 °C noaptea și maximă de 25 °C ziua), se vor recolta florile din primul val de înflorire. Recoltatarea primului val se dorește să se realizeze la începutul lunii martie, cu scopul valorificării ca plante tăiate în perioada 1-8 martie.
Densitatea optimă a plantelor este de 40–60 plante/mp şi ea se asigură prin plantarea materialului biologic la distanţele de 13–15 cm, atât între rânduri cât şi între plante pe rând.
Lucrările de pregătire a solului și fertilizarea de bază:
Pentru cultura în seră, practicată în condiţiile ţării noastre, atât sera cât şi substratul de cultură se pregătesc prin lucrările specifice înfiinţării oricărui ciclu de cultură în seră (dezinfecția solului și a serei, pregătirea substratului de cultură, fetilizarea de bază etc.).
Dezinfecţia termică se realizează înaintea ciclurilor de producţie, folosind aburi supraîncălziţi la temperatura de 105–110 °C, distribuiţi cu o presiune de 2–2,5 kgf/mp, prin intermediul unei instalaţii speciale prevăzute cu conducte de aducţiune şi distribuţie, furtune perforate de cânepă şi prelate impermeabile.
Furtunele perforate se întind la nivelul solului foarte bine pregătit în prealabil, pe spaţiul aferent unei travei, după care acestea se acopăr cu prelate impermeabile, care se fixează pe margini cu ajutorul unor săculeţi umpluţi cu nisip sau pământ.
Timpul de funcţionare al instalaţiei pe o unitate de suprafaţă este de 8–10 ore, după care prelata şi furtunele se mai lasă 1–2 ore înainte de a fi mutate pe alte travei, astfel încât substratul să se răcească lent. Pentru mai multă eficienţă, instalaţia poate lucra concomitent pe două sau chiar trei travei.
Succesiunea operaţiilor de pregătire a serei şi a substratului pentru un nou ciclu de cultură, în situaţia folosirii dezinfecţiei termice pentru sterilizarea substratului, este următoarea:
- evacuarea resturilor vegetale şi a materialelor adiacente de la cultura anterioară;
- dezinfecţia scheletului serei folosind o soluţie de fungicid și insecticid;
- administrarea îngrăşămintelor organice și chimice dacă este necesar;
- mobilizarea adâncă a solului, la adâncimea de 35–50 de cm;
- dezinfecţia termică a substratului;
- încorporarea îngrăşămintelor cu ajutorul frezei;
- nivelarea substratului;
- pichetarea terenului prin întinderea sârmelor şi a picheţilor care marchează distanţele dintre plante;
- udarea de aprovizionare, cu 1–2 zile înainte de înfiinţarea culturii, astfel încât în momentul semănatului sau plantării substratul să fie reavăn.
Dezinfecţia scheletului serelor, a parapeţilor, bacurilor înălţate şi a recipienţilor de cultură se face cu aceleaşi produse prezentate la dezinfecţia termică.
Pe lângă dezinfecția termică a solului se vor folosi și produse pentru combaterea limacșilor și a coropișnițelor: Metaldehida 5G 15 kg/ha și Mesurol 4G 3-6 kg/ha. Acestea se vor încorpora în substrat o data cu lucrarea de pregătire a solului și de încorporare a îngrășămintelor.
La fertilizarea de bază se aplică 4–5 kg/m2 turbă + 2–3 kg/m2 mraniţă + 80 g/m2 superfosfat + 50 g/m2 sulfat de magneziu.
În momentul plantării substratul trebuie să fie reavăn iar imediat după plantare se udă individual cu jet slab de apă fiecare plantă. Până la prinderea plantelor se va utiliza, pentru meținerea unei umidități atmosferice ridicate, și un sistem de ceață artificială.
De asemenea, după udarea de la plantare se recomandă executarea tratamentului la colet cu un fungicid sistemic care să prevină atacul bolilor coletului.
Administrarea îngrășămintelor:
Lisianthus este o plantă cu exigenţe ridicate în privinţa regimului de fertilizare, astfel după plantare se va începe fertilizarea solului cu îngrășăminte ușor solubile. O astfel de fertilizare regulată constă în aplicarea a 200 ppm azot și potasiu la fiecare udare sau la două udări.
Periodic se va observa conținutul de substanțe nutritive, iar în cazul în care se manifestă vreun simptom pe plante, se vor lua măsuri. De exemplu, dacă se observă necrozarea vârfului frunzelor tinere, avortarea bobocilor și tulpini și lăstari cu vigoare scăzută, înseamnă ca există o insuficiență de calciu în sol, astfel trebuiesc luate măsuri.
Aplicarea tratamentelor:
Pentru combaterea buruienilor se vor adopta metode integrate de combatere: înainte de plantare se va realiza o erbicidare preemergentă și se va mulci terenul cu folie neagra. În cazul în care este necesar se vor aplica erbicidări sistemice, cu produse care prezintă risc redus de poluare.
În ceea ce privește combaterea bolilor şi dăunătorilor, se va încerca tot o abordare integrata, prin alternarea de produse chimice cu produse ecologice sau cu un efect redus asupra mediului, Lisianthusul fiind o plantă destul de sensibilă la boli şi dăunători.
Dintre boli, mai frecvent întâlnite sunt: putregaiul cenuşiu, albirea frunzelor, fuzarioza, putregaiul tulpinii, iar dintre dăunători acarienii şi tripşii. Pentru combaterea putregaiului cenușiu (Botrytis cinerea), care afectează mai ales florile trecute și țesuturile rănite, se vor realiza măsuri profilactice preventive (distrugerea buruienilor, aerisirea corespunzătoare a serelor, evitarea excesului de umezeală sau a frigului, respectarea unei igiene culturale coresounzătoare) și se vor aplica tratamente pe baza de Topsin și Signum.
Albirea frunzelor (Curvularia sp.), al carui atac este favorizat de temperaturile ridicate și care se manifestă la început printr-o pată brună care între timp se lărgește și devine bej albicioasă, se va combate prin aplicarea de produse pe baza de sulf si zeama sulfocalcică.
INSV (Impaties Necrotic Spot Virus) – viroză cu manifestări grave asupra plantelor, se va combate prin igienă culturală corespunzătoare și prin combaterea preventivă și curativă a tripșilor. Pentru combaterea curativă a tripșilor se vor folosi extracte din flori de Pyrethrum cinerariaefolium, din rădăcini de Derris elliptica și extract din Nicotiana tabacum – 100 g frunze/5l apă.
Ciupercile care produc fuzarioză (Fusarium avenaceum), putregaiul rădăcinii (Pythium de Batyanum), putregaiul tulpinilor (Rhizoctonia solani) se vor combate atât cu extracte, infuzii, plamădeli sau decocturi, cât și chimic – curativ, atunci când este necesar.
Combaterea integrată a bolilor se va aplica astfel:
Lucrările de îngrijire:
După udatul de la plantare, până la restabilirea plantelor este recomandabil să se ude prin aspersie. În continuare udarea se face direct pe brazdă sau cu picătura având grijă ca substratul să se menţină permanent reavăn; plantele se pulverizează des pentru menţinerea unei umidităţi relative de 70 %.
După formarea bobocilor florali trebuie să se evite udarea prin aspersie sau utilizarea sistemului de ceață artificială, întrucât umiditatea ridicată sporște riscul apariției atacului de Botrytis.
La 15-20 zile de la plantare (începutul – mijlocul lunii decembrie) se va realiza instalarea plaselor de susținere a plantelor la 30 de cm deasupra solului, cu dimensiunile ochiurilor de 15/20 cm (lucrare obligatorie pentru obținerea unor tulpini florale de maximă calitate).
Umbrirea serelor este necesară în perioada de vară pentru reducerea efectului nociv al temperaturilor prea ridicate şi se realizează cu ajutorul pânzelor reflectorizante.
Recoltarea:
Literatura de specialitate precizează că tulpinile florale de lisiantus pot fi recoltate în faza de 1–4 flori deschise, în funcţie de cerinţele pieţii (de exemplu, în Germania se preferă faza de 2 flori deschise simultan în timp ce în California sunt mai apreciate tulpinile cu 4 flori deschise simultan). Cel mai bun moment pentru recoltarea florilor este dimineaţa iar de la o plantă se pot recolta pe un ciclu de cultură 1–4 tulpini florale.
După recoltare tulpinile florale se pun cu baza în apă călduţă cu pH acid şi prerăcesc timp de 3–4 ore la temperatura de 1,5 ºC înainte de livrare şi transport.
Ca și prezentare a furnizorilor și a pieței de desfacere în România, se pot studia producatorii Viorel Ungureanu (Poiana, județul Constanța) - http://lisianthus.ro/ și Solmixflor SRL (Baia Mare, județul Maramureș) - http://www.florisol.ro/.
Prețul de vânzare actual în florării variază de la 7 la 12 lei, în funcție de varietate și calitatea florilor și tijelor florale. Având în vedere costurile de înființare și de întreținere a producției, în comparație cu prețul de vânzare în magazine, este o cultură destul de profitabilă. Însă profitul este mai ridicat și depinde foarte mult de modul de întreținere al culturii și de calitatea florilor.
