Larix decidua are aria geografică de răspîndire în Alpi și în Carpaţi. La noi în ţară este relativ puţin răspândită în mod natural, ca pâlcuri mici sau exemplare izolate prin munţii Apuseni, Bucegi, Ceahlău ete. Arbore de talia I, coroană larg-piramidală. Frunze aciculare moi, dispuse în fascicule. Frunzele se colorează galben toamna şi cad. Conuri mici, erecte.
Încrengatura: Pinophyta
Clasa: Pinopsida
Ordinul: Pinales
Familia: Pinaceae
Genul: Larix
Denumire științifică: Larix decidua
Denumire populară: Larice, Zadă
Laricele este o specie exclusiv europeană, cu un areal fragmentat şi concentrat numai pe teritorii montane, cu centrul cel mai important în Alpi: în Alpii Occidentali ai Franţei şi Elveţiei ajunge la 2200 m (în amestec cu Pinus cembra şi Pinus uncinata), iar la altitudini mici în Alpii Centrali şi Orientali coboară la 400 m (subspecia decidua). (Clinovschi F., 2005)
În Cehia şi Slovacia formează arborete de amestec cu fagul (300-800 m), iar în Polonia, de-a lungul Vistulei, ajunge la 150-600 m, devenind arbore de câmpie. (Clinovschi F., 2005)
Laricele din România aparţine subspeciei carpatica şi se localizează în 5 centre muntoase: Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Lotru, Apuseni (Trascău-Vidolm); maximul răspândirii sale îl înregistrează în bazinul Latoriţei (Lotru), pe munţii Târnovul Mare şi Târnovul Mic. (Clinovschi F., 2005)
Altitudinile minime se înregistrează în Apuseni (650 m), iar cele maxime sunt de circa 1820 m în Ceahlău şi de 2050 m în Bucegi. Formează arborete pure numai în Ceahlău la Poliţa cu Crini sau în amestec cu molidul, zâmbrul, fagul mesteacănul etc. (Clinovschi F., 2005)
Suprafaţa laricelui spontan este apreciată la 4500-5000 hectare, dar prin cultură s-a ajuns la o suprafaţă de peste 20 000 ha. (Clinovschi F., 2005)
Specie indigenă de talia I, laricele putând uneori atinge înălţimi de peste 50 m şi diametre de până la 2 m (sunt menţionate astfel de exemplare în literatura de specialitate existente pe valea Latoriţei). (Clinovschi F., 2005)
Înrădăcinarea este pivotantă la început, iar mai târziu se dezvoltă rădăcini laterale profunde ce ancorează foarte bine arborele în sol. (Clinovschi F., 2005)
Tulpina este dreaptă, bine elagată, uneori cu fenomene de însăbiere (geotropism accentuat) sau înfurcită (creşterile terminale incipiente sunt rupte cu uşurinţă de vânt sau zăpadă). Scoarţa în tinereţe netedă cenuşie, formează timpuriu un ritidom gros (deseori gros de peste 10 cm) crăpat în plăci neregulate; fundul crăpăturilor şi stratele interne ale scoarţei sunt roşii-violacei. (Clinovschi F., 2005)
Lemnul are duramenul brun deschis, de calitate excepţională, cu multiple utilizări (construcţii civile şi navale, mobile fine etc.); conţine multă răşină din care se extrage “terebentina veneţiană”. (Clinovschi F., 2005)
Coroana este conică, rară, luminoasă, restrânsă numai spre vârful fusului, cu ramuri în verticile neregulate cu vârful arcuit în sus.
Lujeri sunt de două tipuri: cei lungi pendenţi, subţiri, gălbui, glabri, brăzdaţi din cauza perniţelor decurente ale frunzelor, cei scurţi negricioşi, cu câte un mugure terminal; primăvara, după înflorire unii lujeri scurţi se transformă în lujeri lungi. (Clinovschi F., 2005)
Muguri sferici, bruni, glabri, răş inoşi, dispuşi altern; prima dată pornesc cei de pe microblaste, apoi cei de pe macroblaste. Frunzele aciculare sunt caduce, moi, de 1-3 cm, pe macroblaste aşezate spiralat, solitare, iar pe microblaste câte 30-40 grupate în fascicule; toamna se colorează galben intens foarte decorativ. (Clinovschi F., 2005)
Florile sunt unisexuat monoice, împrăştiate în întreaga coroană: cele mascule sunt grupate în amenţi galbeni, pedicelaţi, iar cele femele sunt conuleţe ovoid sferice, erecte, roşii-purpurii, violacei sau verzui. (Clinovschi F., 2005)
Conurile sunt ovoid alungite, de 4 cm, scurt şi recurbat pedicelate, cu solzi pieloşi şi persistenţi, rotunjiţi; bractei scurte ce se observă numai după desfacerea conurilor; după diseminare mai rămân pe ramuri 2-4 ani. Seminţe de 3-4 mm, aripate, brune, la 1 kg intră circa 160 000 bucăţi.
Maturaţia este anuală prin octombrie-noiembrie, iar diseminaţia are loc în primăvara următoare. (Clinovschi F., 2005)
Putere germinativă este de 20-45%, cu păstrarea ei timp de 3-4 ani. Periodicitatea fructificaţiei este de 3-5 ani, la altitudini mari aceasta majorându-se la 6-10 ani. (Clinovschi F., 2005)
Maturitatea este relativ timpurie, la arborii izolaţi fructificaţiile începând de la 10 ani, iar în masiv la peste 30 ani. (Clinovschi F., 2005)
Creşterile laricelui sunt semnificative; astfel, pe soluri fertile în primul an realizează până la 15 cm, la 3 ani 1 m, iar la 3-20 ani creşterile lujerilor ajung la circa 1 m. La 50-60 ani productivitatea medie este de 8-9 m3/an/ha, iar la 100-130 ani 5-6-9 m3/an/ha. (Clinovschi F., 2005)
Metode de înmulţire:
- prin seminţe
- prin butași. (Mănescu Cristina, 2010)
Zada este o specie longevivă, heliofilă, rezistentă la ger, care suportă tunderea. (Mănescu Cristina, 2010)
Laricele este o specie pretenţioasă faţă de climă şi sol, dezvoltându-se bine în regiunile înalte cu climat continental, fără oscila ţii mari de temperatură, continuu aerisite. Aceste exigenţe se datorează faptului că laricele se caracterizează printr-o evapotranspiraţie puternică.
La aceste condiţii trebuie să se adauge şi o umiditate atmosferică suficientă, cu ierni lungi, dar cu zile senine şi insolaţie puternică în timpul verii. (Clinovschi F., 2005)
Laricele nu apare pe fundul văilor întunecoase şi umede, unde aerul se primeneşte greu, suferind în urma gerurilor umede, fiind astfel predispus îmbolnă virii. De asemenea, nu îi priesc solurile compacte, argiloase cu exces de umiditate, pseudogleizate caz în care specia este atacată de ciuperca Dasyscypha wilkomii. (Clinovschi F., 2005)
La altitudini mari se mulţumeşte cu o perioadă scurtă de vegetaţie, minim 45 zile. Printre preferinţe se înregistrează solurile calcaroase şi cele de pe conglomeratele poligene.
Are un pronunţat temperament de lumină, nesuportând umbrirea, nefiind indicat ca laricele să se introducă în amestec intim.
Se poate planta în parcuri, grădini - solitar sau în grupuri. De asemenea se poate utiliza în realizarea gardurilor vii. (Mănescu Cristina, 2010)
Se plantează mult ca specie forestieră, pentru lemnul cu calităţi excelente, folosit pentru mobila fină. De asemenea, produce şi răşină valoroasă.
Link-uri utile:
European Forest Genetic Resources Programme
https://en.wiktionary.org/wiki/Larix
Bibliografie
Clinovschi F., 2005. Dendrologie. Editura Universităţii Suceava, Suceava.
Mănescu Cristina, 2010. Arboricultură ornamentală – Suport de curs. USAMV din București, Facultatea de Horticultură, București.
