Creatia vazuta la Sfintii Parinti
In primele secole ale crestinismului, invatatura Sfintilor Parinti se ingrijeste in principal de apararea credintei crestine (scrierile apologetice) si de definirea corecta a principalelor teme dogmatice referitoare la persoanele Sfintei Treimi, la Maica Domnului, viziunea asupa lumii, cunoasterea lui Dumnezeu etc.
Deseori apar referiri la elemente ale naturii doar ca mijloace de a sublinia anumite trasaturi omenesti. Vietuitoarele sau vegetatia este luata in sens simbolic. In Epistola zisa a lui Barnaba, porcul, uliul, vulturul, cioara, gaia, iepurele, hiena sunt simboluri ale unor trasaturi de caracter ale omului de evitat.
Sfantul Ignatie Teoforul se aseamana pe sine cu ”graul curat” si-i roaga pe romani sa-l lase prada fiarelor pentru a invia pentru Hristos.
Sfantul Clement Romanul, in Epistola catre Corinteni, capitolul IX, aminteste ca Noe, gasit drept in fata lui Dumnezeu a dus la ”nasterea din nou a lumii” iar prin el, Dumnezeu a mantuit toate animalele care ”au intrat in corabie in intelegere unele cu altele”.
Admira supunerea intregii creatii fata de Dumnezeu, fiecare indeplinindu-si rostul pentru care a fost creat: cerurile; ziua si noaptea isi continua ciclul continuu ”neimpiedicandu-se una de alta”; soarele, luna si stelele isi urmeaza drumul lor; pamantul rodeste si da la timp hrana atat oamenilor cat si tuturor vietuitoarelor (!) fara a se impotrivi; marile nu depasesc hotarele puse; anotimpurile respecta timpul lor; vanturile si izvoarele urmeaza drumul lor. Sfantul Clement Romanul subliniaza ca Dumnezeu a facut ca intreaga creatie sa fie in pace si unire, inclusiv omului, caruia prin Iisus Hristos i s-a acordat o noua sansa.
La Sfantul Iustin Martirul apar dezvoltate primele elemente privind natura. In lucrarea Trei carti catre Autolic, Cartea I, aminteste de zilele creatiei. Dumnezeu a adus toate din nefiinta la fiinta: cerul, pamantul, marea, soarele, luna si stelele, omul toate pentru ca ”prin lucruri, sa se cunoasca si sa se inteleaga maretia Lui” . incurajeaza aceasta cunoastere a lui Dumnezeu, care sa inceapa de la ”lucrurile si puterile Lui”.
Astfel, contempland schimbarea anotimpurilor, miscarile vantului, drumul stelelor, curgerea zilelor si a noptilor, ”frumusetea semintelor, plantelor si a fructelor”, speciile de animale, pesti, pasari, reptile, izvoarele si apele care curg din cer putem observa purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru fiecare element al cretiei sale, supunerea zidita in ele in fata omului.
Intreaga creatie il respira pe Dumnezeu. Omul asemenea, dar spre deosebire de celelalte elemente ale creatiei, el l-a uitat si nu-l mai stie pe Dumnezeu, inima lui impietrindu-se in timp. Dar Doctorul tot Dumnezeu este, care asteapta ca omul sa faca acest pas spre el si spre vindecarea orbirii lui. Prima etapa consta in trairea ”curata, cuvioasa si dreapta” ingemanate cu credinta si frica de Dumnezeu. Atunci omul va putea vedea pe Dumnezeu, va putea vedea creatia lui Dumnezeu in esenta ei.
Sfantul Iustin Martirul arata ca inclusiv invierea poate fi lesne inteleasa observand elementele creatiei: succesiunea anotimpurilor, bobul de grau ce moare si da nastere la spicul de grau, celelalte seminte ce urmeaza calea mortii – invierii , luna ce creste si descreste regulat. Interesanta este observatia privind inmultirea anumitor plante cu ajutorul pasarilor ce duc samanta si o arunca in alta zona.
In cartea a doua, Sfantul Iustin Martirul explica elementele ce au luat nastere in zilele creatiei. Aminteste ca initial pamantul dadea roadele sale oamenilor si vietuitoarele fara a fi nevoie a fi lucrat. Continua apoi cu diferite analogii intre elementele naturii, ca valoare de simbol, si oameni.
Terturlian, in lucrarea Despre marturia sufletului, spune ”Cat vei da profesorului, atat vei adjuca si elevului. Natura e profesorul, sufletul este elevul. Tot ce a predat unul si si-a insusit celalalt vine de la Dumnezeu, profesorul profesorului.” Omul, luand martor sufletul sau, este indemnat sa creada in natura, ca expresie a creatiei lui Dumnezeu.
Minucius Felix, in Dialogul Octavius, subliniaza, la randul sau, ca elementele naturii ne arata, prin succesiunile sale, momentul invierii viitoare la care este chemata intreaga omenire. Asa cum ”soarele apune si rasare. Stelele dispar si reapar. Florile se usuca dar renasc. Arborii, chiar cei batrani, infrunzesc din nou. Semintele, daca nu sunt stricate, dau rod. ...Asa trebuie sa asteptam si noi primavara corpului”.
Sfantul Ciprian, in Catre Donatus, remarca rolul naturii de a oferi odihna, relaxare si tamaduiri atat privirii cat si sufletului.
Sfantul Clement Alexandrinul sustine deprinderea de catre om a invataturilor specifice stiintelor naturii, pe langa filosofie si dialectica pentru a putea avea o cunoastere cat mai cuprinzatoare.
Sfantul Antonie cel Mare, remarca ratacirea oamenilor ce uita cine este Creatorul tuturor celor vazute si le reaminteste sa-l cinsteasca pe el inaintea lumii create de El:
”Dar ce ati putea spune despre animale, decat ca sunt necuvantatoare si salbatice? ....., nu e mai putin adevarat ca nu va inchinati lui Dumnezeu, ci slujiti zidirii in locul lui Dumnezeu care toate le-a zidit. Daca ati cugeta unele ca acestea pentru frumusetea creatiunii ar trebui sa va opriti la minunarea despre ele, si sa nu indumnezeiti fapturile, ca sa nu dati cinstea Facatorului celor facute. Dar fiindca voi treceti cinstea ziditorului asupra casei facute de el, sau a capeteniei ostirii la ostas, ce raspundeti la aceasta, ca sa stim daca e ceva vrednic de ras in cruce?”
Muntele este locul prin excelenta de rugaciune, inaltimea lui ducand de multe ori si la inaltimea spirituala. Sfantul Antonie se nevoia in munte, rugandu-se, ”se bucura de vederea celor dumnezeiesti” si se intrista cand era atras in ”muntele din afara”.
In Scrierile Sfantului Vasile cel Mare gasim una dintre cele mai cuprinzatoare descrieri ale zilelor creatiei impreuna cu viata elementelor creatiei in general. De la inceput, Sfantul Vasile cel Mare afirma ca el se refera la un element al naturii privind intelesul lui obiectiv si nu un simbol la care sa faca referire.
Vom descrie in continuare ideile formulate de Sfantul Vasile cel Mare.
Dumnezeu a atribuit fiecarui element al creatiei un rost, un scop precis. La sfarsitul fiecarei zile a creatiei, Dumnezeu ”a vazut ca este bine”, in sensul ca cele create corespund scopului lor.
Apare aceeasi tema si indemn de a admira elementele naturii, in fond Operele lui Dumnezeu, toate puse in slujba noastra.
Interesanta este observatia Sfantului Vasile care arata ca pamantul a fost pus sa rodeasca inainte de a face luminatorii cerului, pentru a nu socoti ca ”soarele este cauza celor ce rasar din pamant, ca adica prin atractia caldurii lui scoate la suprafata pamantului puterea de germinatie, care este in adancul lui, de aceea Dumnezeu a dat pamantului aceasta podoaba inainte de facerea soarelui, ca sa inceteze cei rataciti sa se mai inchine soarelui, ca unuia care ar fi cauza vietii.”
Subliniaza, de asemenea, rolul de invatator al naturii, omul atunci cand observa caracterul trecator al ierbii, al vegetatiei in general se poate gandi mai usor ca aceeasi soarta o au toate maririle si aplecarile spre cele exterioare trupului si se poate concentra mai lesne pe cele esentiale vietii.
in acelasi timp, ”un singur fir de iarba, o singura planta sunt de ajuns sa-ti faca mintea sa contemple maiestria cu care s-au facut toate! ” Admira marea arta pusa in alcatuirea lor, fiecare avand o intocmire specifica si potrivita modului de vietuire.
Aminteste ca Dumnezeu a pus un rost in toate. Chiar daca la prima vedere unele plante par otravitoare, folosite in doze potrivite sunt adevarate medicamente atat pentru om cat si pentru vietuitoarele salbatice, care din instinct le cunosc.
intreaga natura aduce rod, dar prin folosirea cultivarii si agriculturii in general rodul sporeste si continua indeplinirea poruncii date de Dumnezeu: ”Dumnezeu n-a poruncit ca pamintul sa faca indata si saminta si rod, ci ca pamantul sa rasara, sa inverzeasca si sa ajunga la desavirsire in seminte, pentru ca acea prima porunca sa-i fie naturii o scoala pentru continuarea mai departe a poruncii.”
Sfantul Vasile cel Mare spune ca ”nu vei gasi ca intre plante se petrece ceva impotriva poruncii Creatorului”.
La porunca lui Dumnezeu au aparut toate speciile de arbori si arbusti inclusiv trandafirul. Sfantul Vasile spune ca la inceput trandafirul nu avea spini, ci ei au fost adaugati ca simbol al durerii alaturi de ”veselia desfatarii, spre a ne aduce aminte de pacat, din pricina caruia pamantul a fost osandit sa rasara spini”.
Adevarate notiuni de botanica si de ameliorare ne sunt relatate in prezentarea felurimii arborilor, fiecare cu specificul lor. Soiuri noi de smochin sunt obtinute prin alaturarea smochinului nobil cu cel salbatic. Descopera anumite trasaturi ale pomilor in functie de felul fructului lor si de asemenea diferentierea compozitiei sevei in functie de tipul arborelui.
Observand cu atentie creatia, Sfantul Vasile ne indeamna ”cunoaste din aceste mici pe Cel Mare, adauga-I mereu admiratia ta si mareste-ti dragostea pentru Creator!”. La randul lui indeamna la o cunoastere aprofundata: ”cerceteaza cum a facut pe unii arbori plini de verdeata, iar pe altii goi; din cei plini de verdeata, pe unii cu frunzele cazatoare, iar pe altii totdeauna cu frunze…”
Analizand, in crearea luminatorilor, luna, el subliniaza corelatia intre fazele lunii si miscarea corpurilor (crestere) . Acest concept este des folosit in zilele noastre in agricultura biodinamica si nu numai.
Animalele, taratoarele si pasarile se deosebesc de plante prin simtire, suflete vii, spune Sfantul Vasile. (Experientele cercetatorilor din ultimii zeci de ani au ajuns la concluzii ca si plantele simt).
”Am vazut lucrul acesta si am admirat intelepciunea lui Dumnezeu cea intru toate” vazand cum sunt oranduite vietatile marii – pestii si celelalte.
Observa inrudirea pasarilor cu inotatoarele si detaliaza un adevarat manual despre viata pasarilor. Acorda un statut aparte ciorii, care conform observatiilor notate, este o gazda pentru berzele ce tranziteaza regiunea. Diferitele specii ne sunt modele de vietuire si depasire a momentelor dificile din viata. in toate vedem ca ”Dumnezeu n-a creat nimic de prisos si nici n-a lasat vreo lipsa din cele de neaparata trebuinta.”
Toate vietuitoarele au intransele intelepciunea sadita de Dumnzeu, fiecare fiind ”aduse pe lume gata pregatite pentru paza mantuirii lor.”
Cercetand vietuitoarele, prezinta un adevarat ghid si in acelasi timp, ca si in cazul plantelor, mentioneaza ca nicio vietuitoare nu a fost adusa la viata fara un rost, chiar daca in aparenta poate parea daunatoare.
Sfantul Vasile remarca ca ”fiarele sunt o dovada de credinta!”, atunci cand ai credinta ai capacitatea de a ”pasi peste aspida si vasilisc si calca peste leu si peste balauri”, amintind de Sfantul Pavel caruia naparca nu i-a produs nicio vatamare.
In mijlocul creatiei, omul este chemat la indumnezeire, stapanind intreaga creatie. Cateodata, insa, el coboara la inaltimea dobitoacelor, supunandu-se patimilor. Coborarea lui face ca si creatia sa sufere, sa fie distorsionata in curgerea ei: pamantul nu mai rodeste, apele ies din matci, grindina si vanturile distrug, anotimpurile se distorsioneaza. ”Pentru asta sunt uscate ogoarele, pentru ca s-a racit dragostea.”
Asa cum ninivitenii au intors mania lui Dumnezeu, asa fiecare om, prin pocainta poate intoarce toata creatia la rostul ei. Fiecare este invitat sa-si cerceteze viata si sa actioneaze in consecinta. Toate sa fie facute cu gandul la Dumnezeu si cu incredere in mila Lui. Lipsurile vietii sa-l duca mai mult cu gandul la dreptii care au fost hraniti prin pronia lui Dumnezeu si mai ales la cuvantul Domnului, care ne spune sa nu ne ingrijim de mancare sau de imbracaminte ci sa cautam sa respectam legea lui Dumnezeu iar El ni le va da fiecaruia dupa nevoie.
Sfantul Ioan Gura de Aur, in Omilii la Facere, parcurge toate zilele creatiei. Spre deosebire de Sfantul Vasile cel Mare, el foloseste acest prilej pentru a atrage atentia celor prezenti si de a sanctiona abaterile iar cateodata de a crea modele de urmat. Elementele naturii ii sunt de cele mai multe ori mijloace pentru a sublinia anumite teme.
Subliniaza, la fel ca si Sfantul Vasile cel Mare, importanta ordinii creatiei in asa fel incat ulterior sa nu fie interpretate gresit. Pamantul a dat iarba si vegetatie cu samanta in ea inainte de a fi create celelalte elemente ale cosmosului si inainte de a fi creat omul. ”Din aceasta sa invatam ca si acum nu munca plugarilor, nici osteneala lor, nici vreo alta oboseala care se face la lucrarea pamintului ne aduce noua belsugul de roade, ci, inaintea tuturor acestora, cuvintul lui Dumnezeu, care i-a fost grait pamintului dintru inceput.”
Daca nu ar fi voia lui Dumnezeu, cu toata munca depusa de oameni, pamantul nu ar rodi.
Toate cele create de Dumnezeu au un rost si scop in sine. Chiar si cele ce par la prima vedere vatamatoare, ele se dovedesc folosite cu intelepciune adevarate medicamente .
Primul om, Adam, a fost pus stapan peste toate, dandu-le nume . Acest nume primit de fiecare vietuitoare a marcat inceputul derularii misiunii ei in lume, Adam fiind astfel parte din actul creatiei.
Sfantul Ambrozie al Milanului, dezvolta scrierile Sfantului Vasile cel Mare. ”Lumea vazuta este un reflex al lucrarii dumnezeiesti, pentru ca in vreme ce contemplam opera, in acelasi timp il admiram pe Creator” .
Sfantul Ioan Damaschin, despre creatia vazuta, aminteste cum Dumnezeu a adus-o de la nefiinta la fiinta .
Un rost al vietatilor salbatice il vede in calitatea lor de a crea frica omului, care se pleaca atunci si cere ajutorul lui Dumnezeu .
Reaminteste de spinii rasariti din pamant dupa neascultarea protoparintilor si mentinerea lor in vegetatie pentru a fi aducere aminte: ”Dupa calcarea poruncii, potrivit hotararii Domnului, a rasarit din pamant si spinul. Potrivit acestei porunci, spinul s-a unit cu desfatarea trandafirului spre a ne aduce noua aminte de calcarea poruncii, din pricina careia pamantul a fost condamnat sa produca spini si ciulini.”
Aceasta interpretare a prezentei in lume a ”marturiilor” privind caderea din gradina Edenului am vazut ca este prezenta in scrierile multor Sfinti Parinti. Interesant este, din punct de vedere botanic, ca trandafirul in fapt nu are spini ci ghimpi. Diferenta este ca acesti ghimpi nu sunt ”corp comun” cu ramura trandafirului, nu sunt o extensie a ramurii si sunt ”exteriori”. Este interesanta aceasta comparatie cu trandafirul, putand duce cu gandul ca aceste ”incalcari si abateri” sunt exterioare nu sunt interioare fiintei umane (nu fac parte intrinseca din interiorul ei).
Sfantul Maxim Marturisitorul, ca o concluzie a celor de mai sus, afirma in Ambigua II, 44 ”Sfintii nu priveau ca noi nici natura, nici Scriptura”. Ne indeamna ”daca deci voim sa judecam cu buna credinciosie, cercetand mintal ratiunile celor sensibile, sa privim la ei cum inainteaza corect pe cararea cea dreapta, spre cunostinta fara greseala a lui Dumnezeu si a celor dumnezeiesti” .
Parintele Dumitru Staniloae arata cum la Sfantul Maxim Marturisitorul ca si la Evagrie, ”contemplarea lui Dumnezeu in natura este o treapta premergatoare contemplarii Lui nemijlocite”. Lucrurile ascund in ele ratiunile divine, scopul pentru care au fost create. Analizandu-le, cercetandu-le ajungem la Creator, la cunoasterea lui directa.
In drumul nostru de cunoastere al lui Dumnezeu avem lumea, lumea ca suma a creatiei vazute a lui Dumnezeu. Pentru a inainta trebuie sa o intelegem. Fiecare om, in drumul sau de indeplinire a misiunii cu care a venit, trebuie sa o cunoasca iar ca sa o cunoasca are nevoie de dobandirea virtutiilor. In asa fel, fiecare trebuie mai intai sa treaca prin acest filtru al moralitatii in legatura cu lumea. O atitudine negativa fata de lume poate sa primejduiasca mantuirea. Lumea apare ca o piatra de incercare pentru fiecare ”pe care sa-si ascuta facultatile spirituale”.
Bibliografie:
Scrierile parintilor apostolici, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1979
Apologeti de limba greaca, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1980
Apologeti de limba latina, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1981
Clement Alexandrinul, Scrieri, Partea a II a, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1982
Sfantul Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1987
Sfantul Vasile, Scrieri, Partea I, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1986
Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Facere (I), Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1987
Sfantul Ambrozie al Milanului, Talcuiri la Sfanta Scriptura, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2007
Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Apologeticum, Bucuresti, 2004
Sfantul Maxim Marturisitorul, Ambigua, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1983
Pr.prof.dr. Dumitru Staniloae, Ascetica si Mistica, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti , 1982
"Elemente de Ecologie la Sfintii Parinti in perioda patristica si postpatristica", 2017, Constanta
