Astazi, serbam Duminica Floriilor. Suprapusa pe o veche sarbatoare a primaverii, a renasterii naturii vazute.
Este ziua in care Iisus Hristos intra in Ierusalim iar oamenii il asteapta ca pe un imparat (dar al lumii vazute fizic), asternand in calea Lui ramuri de finic.
Dar maine, Luni, vor incepe sa-l conteste. Miercuri il vor prinde spre a fi .. judecat iar Vineri il vor rastigni. Posibil … nu a raspuns asteptarilor lor exprimate in ziua de Duminica.
Mult timp imi aducea tristete aceasta zi. Ma gandeam la ziua de Luni si cele urmatoare, la intervalul mic dintre a te bucura de cineva si apoi a-l contesta pana la a-i dori disparitia.
Astazi, ma gandesc ca putem fi altfel (desi este de dezbazut via Dostoievski…).
In fiecare an avem aceasta sansa de a VEDEA si PRIMI (acest simt cuprinde TOT).
Sa Vedem si sa Primim ceea ce ni se Arata si Vine in viata fiecaruia dintre noi si sa depasim ceea ce - din inertie, automatism, reflexe, tipare, nestiinta, neputinta – vedem in acest moment (posibil din cauza distantei).
Cu fiecare an, adancind si eliberand cate un strat, vom fi mai aproape.
Astazi culegem roadele anului care a trecut si dupa ce ne odihnim putin, continuam.
Dumnezeu sa ne lumineze drumul, sa stim sa ne ferim de spini, vazand si bucurandu-ne de floarea ce o protejeaza!
