Agricultura integrată foloseşte metode şi procedee intensive, dar aplicate cu măsură şi la nivelul minim necesar, în condiţiile obţinerii unor producţii competitive cantitativ, calitativ şi economic. Integrează măsuri şi tehnici, am putea spune "blânde" pentru ocrotirea mediului înconjurator în care, folosirea intensivă a asolamentului, a măsurilor preventive de combatere a bolilor şi dăunatorilor, a cultivarelor performante, cu rezistenţe genetice la boli şi dăunători reprezintă măsuri tehnologice primordiale.
Cultivarea căpşunului, importanţă şi generalităţi
Căpşunul cultivat (Fragaria x ananassa Duch.), a cărui apariţie se apreciază ca a avut loc în jurul anului 1750 în apropierea oraşului francez Brest (Scott şi Lawrence, 1975), este rezultatul hibridării a doua specii introduse în Europa la începutul secolului XVIII, originare din America de Sud (F.chiloensis L.) şi respectiv America de Nord (F.virginiana Duch.).
Apariţia sa cu numai un sfert de mileniu în urma, conferă căpşunului statutul de unică specie fructiferă, al cărui istoric este în întregime cunoscut (Darrow, 1966). Mai mult, se apreciază ca se cunoaşte despre această plantă mai mult decât despre oricare alta. (Wallace, 1966). În acest context devine relevantă aprecierea că nici o plantă cultivată nu este mai complexă şi mai sensibilă din punct de vedere al adaptării decât căpşunul.
Succesul comercial de proporţii al fructelor de căpşun a determinat iniţierea unor ample programe de ameliorare în majoritatea ţărilor cu pondere însemnată în cultura acestei specii, care în ultimele decenii au avut ca rezultat îmbunătăţire radicală a caracteristicilor şi performanţelor soiurilor cultivate.
Calităţile nutritive şi organoleptice ale fructelor (gust şi aromă deosebite, conţinutul bogat în vitamina C), pretabilitatea la prelucrări casnice, precum şi impresionanta adaptabilitate ecologică, dată de înaltul potenţial de variabilitate genetică, au determinat o extindere de mari proporţii a suprafeţelor cultivate cu căpşun pe plan mondial. Prin urmare, arealul de cultură cuprinde în prezent zonele cu climat temperat, mediteranean, subtropical (ex. Brazilia) şi chiar continental subarctic (ex. Suedia, Norvegia, Finlanda, Canada).
Extinderea culturii acestei specii în zone noi, este o consecinţă directă a creşterii cererii de căpşuni, în egala măsură, pentru consumul în stare proaspătă şi pentru industria de prelucrare (sub formă de sucuri naturale, siropuri, lichioruri, dulceţuri, jeleuri, fructe pentru produse de cofetărie și patiserie, fructe pentru iaurt, etc.), precum și a limitărilor asociate cu posibilităţile de păstrare şi transport la mari distanţe. Nu lipsit de importanţă este faptul că fructele de căpşun, a căror coacere se produce în lunile mai-iunie, acoperă golul existent pe piaţa de fructe proaspete, înainte de apariţia cireşelor şi a celorlalte fructe din zona temperată.
Recent, la seria de însuşiri care asigura succesul fructelor de căpşun s-a adăugat conţinutul ridicat în acid elagic, compus cu activitate antimutagenică şi anticarcinogenică recunoscută.
Fructele dar şi organele plantei de căpşun, prezintă însuşiri terapeutice pentru anumite afecţiuni. Cura de fructe proaspete are efete terapeutice în bolile de rinichi şi a gutei. Infuzia de frunze poate combate enterocolita, hemoragiile interne, depresiile, iar pulberile din rizomi vindecă afecţiunile hepatice.
În ceea ce priveşte rentabilitatea, căpşunul ocupă unul din primele locuri în pomicultură, datorită potenţialului biologic caracteristic foarte mare, şi intrării rapide pe rod. Astfel, nivelul producţiilor ce se pot obţine de la această specie, în condiţiile aplicării în mod corect a unei tehnologii, poate fi de peste 25 t la hectar (în SUA peste 100 t/ha). În plus plantele de căpşun pot rodi economic de la 3 până la 12 luni de la plantare, funcţie de tehnologia de cultură adoptată.
El are însă şi două neajunsuri, care trebuie avute în vedere când se dimensionează plantaţiile si anume: perisabilitatea pronunţată a fructelor şi consumul mare de manoperă pentru recoltat.
(Date preluate - http://www.managusamv.ro)
Principalele metode de combatere integrată
Agricultura integrată foloseşte metode şi procedee intensive, dar aplicate cu măsură şi la nivelul minim necesar, în condiţiile obţinerii unor producţii competitive cantitativ, calitativ şi economic. Integrează măsuri şi tehnici, am putea spune "blânde" pentru ocrotirea mediului înconjurator în care, folosirea intensivă a asolamentului, a măsurilor preventive de combatere a bolilor şi dăunatorilor, a cultivarelor performante, cu rezistenţe genetice la boli şi dăunători reprezintă măsuri tehnologice primordiale.
Expresia întâlnită frecvent „sisteme integrate”, semnifică utilizarea ştiinţifică, armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: pentru lucrările solului, rotaţia culturilor, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea reziduurilor rezultate din activităţile agricole etc., pentru realizarea unor producţii ridicate şi stabile în unităţi multisectoriale (vegetale şi zootehnice). (Date preluate, Elena Dobrin, 2015)
În agricultura integrata, bolile şi dăunătorii nu se „sârpesc”, ci se controlează şi se combat.
Ca metode, procedee şi preparate pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor în agricultura integrată se folosesc metode preventive (ameliorarea solului: humus, structură, pH, activitate biologică intensă; fertilizarea organo-minerală echilibrată; lucrarea protectivă a solului; asolament armonios, cu multe legume; alegerea celor mai rezistente specii şi soiuri; amplasarea justă a culturilor; practicarea culturilor asociate, succesive şi a celor acoperitoare de sol; alegerea justă a plantelor asociate în legumicultură; semănatul sau plantatul la epoca optimă; controlul buruienilor; igiena fitosanitară; cunoaşterea faunei şi florei folositoare şi protejarea acesteia; protecţia mediului ambient; crearea, pe cât este cu putinţă, de biotopuri umede, oxigenate - pâraie, mici mlaştini, bălţi, lacuri); metode curative de combatere - mijloace fizico-mecanice: strângerea unor dăunători şi opărirea acestora (limacşi, gândaci); strivirea ouălor sau chiar a unor omizi; strângerea zilnică a frunzelor căzute; tăierea unor părţi de plantă atacată (făinare, păduchi etc.); răzuirea scoarţei pomilor precum şi strângerea cuiburilor de omizi; strângerea fructelor mumificate; mulcirea cu paie sau rumeguş a căpşunilor; văruirea pomilor primăvara şi toamna; strângerea şi arderea plantelor bolnave; tratarea solului cu aburi în sere şi solarii; instalarea de curse mecanice pentru şoareci şi şobolani; instalarea de benzi argintii, ca sperietori împotriva păsărilor, sau plase; instalarea de inele-cleioase sau brâie-capcană în pomicultură; instalarea de capcane cleioase, de culoare galbenă, împotriva muştei cireşelor, muştei morcovului sau a musculiţei albe; instalarea unor aparate de produs zgomote împotriva rozătoarelor, a păsărilor şi a cârtiţelor etc.; mijloacele biotehnice: instalarea de capcane biologice; instalarea de capcane feromonale; înmulţirea plantelor prin culturi de meristeme; mijloace biologice: semănarea de plante-sanitar, care îndepărtează sau reduc atacul unor boli sau dăunători (usturoi, crăiţe, conduraşi, levănţică, cimbru, pelin, salvie, ceapă, pătrunjel, mentă, ţelină, lăstari de soc etc.); atragerea animalelor şi insectelor folositoare prin crearea unor condiţii bune de hrană şi adăpost; folosirea faunei utile, de crescătorie; preparate fitofarmaceutice naturale (preparate care protejează sau fortifică plantele împotriva atacului unor boli, preparate care îndepărtează dăunătorii, preparate care omoară dăunătorii (insecticide), soluţie complexă împotriva omizilor, preparate care omoară virusurile, bacteriile, ciupercile - grupa “fungicide”). (Date preluate - http://www.constientizarerurala.ro/agricultura-ecologica/21-agricultura-ecologica-in-practica)
Avantajele combaterii integrate în culturile de căpşun
Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor căpşunului are ca scop reducerea numărului de tratamente chimice, utilizarea pesticidelor slab toxice şi selective, folosirea metodelor biologice (utilizarea biopreparatelor, lansări de zoofagi) şi biotehnice (capturarea în masă a masculilor), aplicarea tratamentelor la avertizare şi numai la depăşirea pragului economic de dăunare.
Principalul avantaj al combaterii integrate este protecţia mediului înconjurător. Alte avantaje sunt:
Dăunătorii principali ai căpşunului şi metode integrate de combatere
· Dăunători principali
Acarianul căpşunilor – Tarsonemus fragariae (Zim)
Femela are corpul oval de culoare albă sidefie la apariţie, iar cu timpul aceasta devine galbenă sau brună gălbuie.Masculul este mai mic decât femela.
Acarianul iernează ca femela adultă în "inima" plantei. Primăvara, la pornirea în vegetaţie, femelele părăsesc locurile de iernare şi încep să depună ouăle pe frunzuliţele nou apărute. Larvele care apar (după 12-20 de zile), prefera frunzele din interiorul tufei, unde umiditatea aerului este mai ridicată (80 – 100%).
Atacul se manifesta prin încreţirea şi îngălbenirea frunzelor, care cu timpul se brunifică şi devin casante. Plantele atacate se usucă în 2-3 ani. Are 6-7 generaţii in cursul unui an.
Combatere:
Utilizarea la infiinţarea plantaţiilor a stolonilor liberi de dăunători. Aplicarea de tratamente precoce, la migrarea femelelor din locurile de iemare către tinerele frunzuliţe, la baza cărora depun ouăle. Tratamentele trebuie aplicate cu o presiune ridicată pentru penetrarea soluţiei la baza rozetelor. Produsele folosite in combatere: Thiodan 35 EC conc. 0,2%, Thionex 35 EC conc. 0,2%, Demitan 200 SC conc. 0,07%, Aflix EC conc. 0,15%. Concomitent, produsele respective au eficacitate 1n combaterea şi a altor dănnători (gărgăriţa neagră a căpşunului, gărgăriţa albastră şi chiar pentru acarieni).
Acarianul comun – Tetranychus urticae Koch
Masculul are culoare galbena verzui-deschis, iar în stadiul de adult are culoare brună. Femela este la început de culoare galbena roz şi în final devine portocalie. Corpul este de forma elipsoidală la femelă şi piriform la mascul. Acarianul iernează în stadiu de adult sub resturile vegetale. Are 5-6 generaţii pe an.
Primăvara, la pornirea în vegetaţie, femelele părăsesc locurile de iernare şi depun ouăle pe partea inferioară a frunzelor. Acarienii colonizează partea inferioară a frunzelor. Frunzele atacate se recunosc prin apariţia unor pete de decolorare gălbui care corespund înţepăturilor făcute de păianjen. Când acestea sunt numeroase, duc la uscarea limbului frunzelor şi căderea acestora. Plantele atacate nu mai fructifica normal şi dau producţii scăzute.
Combatere:
Şi în cazul acarianului comun, măsurile de igienă culturală au deosebită importanţă. Tratamentele chimice au in vedere produsele: Andolin DS conc. 0,05%, Rufast 150 EC conc. 0,04%, Kelthane 18,5 EC conc. 0,2%, Mitigan 18,5 EC conc. 0,2%.
Gărgăriţa neagră a căpşunului – Anthonomus rubi
Adultul are corpul negru de 2-3 mm şi este acoperit cu o pubescenţă fină. Iernează ca femela adultă, nematurată sexual, în sol sau resturi vegetale. Are o singură generaţie pe an. Primăvara femela părăseşte locurile de iernare şi după o scurtă perioadă de hrănire depune ouăle în butonii florali nedesfăcuţi. Larvele care apar se dezvoltă în interiorul bobocilor şi se hrănesc cu organele florale.
Acest gândac produce pagube mari la căpşun, mai ales în plantaţiile vechi îmbătrânite, unde rezerva biologica este mai mare. Atacul se manifesta primăvara devreme când sunt roşi bobocii florali şi frunzele. Mugurii atacaţi se usucă şi cad, fapt ce duce la diminuarea recoltei.
Combatere:
Tratamentele chimice, atunci când nu sunt flori deschise, se pot face cu: Thiodan 35 EC conc. 0,24)/0, Thionex 35 EC conc. 0,2%, Sinoratox R 35 conc. 0,1%, DEE 25 conc. 0,2%, Aflix EC conc. 0,15%. Când sunt flori deschise se pot folosi: Zolone 30 EC conc. 0,15 — 0,20%, Zolone 25 WP conc. 0,03%, Karate 2,5 EC conc. 0,02%.
Mugurii uscaţi şi ofiliţi trebuie adunaţi în mod regulat. Gărgăriţele pot fi combătute pe cale biologică cu ajutorul viespilor parazite din familia Ichneumonidelor, al viespii Lariophagus distinguendus, al gândacilor răpitori şi al altor insecte şi animale prădătoare.
Gărgăriţa coletului - Otiorhynchus sulcatus
Adultul are 8-12 mm lungime, corpul negru este acoperit cu solzi fini de culoare galbenă. Iernează în sol sau resturi vegetale. Are o singura generaţie pe an.
Gărgăriţele apar primăvara devreme şi se hrănesc cu frunzele crude. În mod sporadic, sunt atacate şi florile. Atacul la frunze şi flori nu are importanţă economică. Pagubele cele mai mari sunt provocate de larve, care consumă interiorul coletului, acestea luând aspectul unor caverne, iar plantele se ofilesc chiar în perioada coacerii fructelor.
Producţia poate fi compromisă în totalitate.
Combatere:
Înainte de plantare este necesară dezinfecţia solului cu produse pe bază de clorpirifos. Utilizarea la plantare de stoloni sănătoşi, liberi de larvele gărgăriţei. Adulţii pot fi combătuţi cu: Carbetox 37 EC conc. 0,5%, Sinoratox 35 EC conc. 0,1%, Onevos 35 EC conc. 0,2%, Sevin 85 WP conc. 0,15%. Combaterea cea mai eficace are in vedere distrugerea larve1or din colei care, de regulă se dezvoltă masiv în perioada fructificării. Ca unnare, se folosesc produse biologice pe bază de Heterorhabdits spp şi Neoplectana spp.
Paduchele de frunza al căpşunului - Myzus fragariae
Formele aptere sunt mici, ovale si de culoare verzui-deschis. Formele aripate sunt mai mari decât cele aptere şi au corpul închis la culoare, iar abdomenul de culoare verde-deschis.
Păduchele iernează ca ou in resturile vegetale.Larvele apar primăvara şi populează partea inferioră a frunzelor de-a lungul nervurilor.
Are mai multe generaţii pe an. Atacul masiv se observa în lunile iunie-iulie.
Frunzele atacate, se răsucesc se usucă şi cad. Acest păduche este vector pentru multe viroze.
Nematozii căpşunilor
Sunt nişte viermi mici, microscopici, care atacă în general toate organele plantei.
Meloidogyne hapla
Produce manifestări ale atacului pe radicele, prin ramificarea excesivă a lor. Pe acestea apar nişte umflături (gale), care înconjoară corpul dăunătorului şi servesc ca sursă de hrană şi protecţie pentru parazit. În final plantele se ofilesc si mor. Are mai multe generaţii pe an.
Aphelenchoides fragariae.
Femelele şi masculii acestei specii au un aspect viermiform, cu dimensiuni microscopice. Trăiesc în ţesuturile plantei (frunze, peţioluri, flori, colet), în care pătrund prin rănile provocate de insecte sau alţi factori mecanici.
Atacul se manifestă prin gofrarea şi micşorarea frunzelor, care cu timpul se brunifică şi devin casante. Parazitul invadează peţiolurile, care se scurtează şi se îngroaşă, iar în interiorul inflorescenţelor acesta produce malformaţii şi atrofierea florilor. Producţia scade iar fructele sunt deformate.
Ca măsuri de combatere se recomandă utilizarea de material săditor sănătos şi dezinfecţia solului cu unul din produsele: Nemafos 10 G, 30 kg/ha, Temik 10 G, 20-30 kg/ha, Vydate 10 G, 150 kg/ha. Pentru tratamentele din perioada de vegetaţie se pot aplica tratamente foliare cu Vydate L conc.0,4% sau Padan conc.0,1%.
· Dăunători secundari
Gândacul păros (Epicometis hirta). Este o insectă care distruge organele florale în timpul înfloritului, putând compromite cultura la un atac sever.
Viermii albi – larvele cărăbuşului de mai (Melolontha Melolontha), care deşi nu sunt specifice, distrug rădăcinile şi rizomii căpşunilor, putând distruge în anii de invazie până la 50% din plante (Fig.20).
Viermii sârmă (Agriotes sp.), atacă la fel ca şi larvele cărăbuşului de mai.
Nematodul bulbilor şi tulpinilor (Ditylenchus dipsaci Kühn), specie polifagă, atacă puternic şi căpşunul. Simptomele atacului constau în umflături ce apar la baza tulpinilor şi pe frunze. Pagube mari se înregistrează îndeosebi în cel de-al doilea şi al treilea an de cultură.
Alţi dăunători ai căpşunului sunt: cârtiţa, coropişniţa, melcul de câmp sau melcul fără cochilie, greierii de câmp şi miriapodele.
Bolile principale ale căpşunului şi metode integrate de combatere
Potenţialul biologic de producţie la căpşun, la fel ca la toate plantele cultivate, este pus în valoare numai de plantele sănătoase. O plantaţie sănătoasă de căpşun, în care se respectă principalele verigi tehnologice, poate să ofere peste 20-25 tone/ha. Atunci când am „scăpat” bolile în plantaţie, producţia scade simţitor, putând duce, în unele cazuri, la compromiterea recoltei.
Virozele se întâlnesc frecvent la căpşun, mai ales, în plantaţiile care au fost înfiinţate cu stoloni proveniţi din câmpurile de producţie. Principalele simptome care se observă la plantele virozate sunt: mozaicarea, îngălbenirea, decolarea şi/sau încreţirea frunzelor. Producţia plantelor afectate de viroze scade simţitor şi, în unele cazuri, plantele se usucă. Există şi cazuri când simptomele nu se văd cu ochiul liber.
Viruşii sunt paraziţi care se dezvoltă în ţesutul plantelor. Principalii vectori care transmit viruşii sunt purecii, afidele şi alte insecte, pentru organele superioare ale plantei, şi nematozii în sol. Deoarece căpşunul se înmulţeşte pe cale vegetativă, toate plantele afectate vor produce alte plante bolnave.
Există în prezent un număr mare de viroze care afectează plantele de căpşun, dar în acest articol vom prezenta doar trei, care au fost mai des semnalate în România, şi care pot afecta semnificativ plantaţiile pe rod.
Principalul vector de transmitere sunt purecii. Simptome: plantele sunt de talie mică, frunzele au peţiolul scurt; marginea frunzelor are o bordură galbenă şi foliolele se răsucesc în sus; are loc o îngălbenire uşoară a frunzelor tinere, care îşi reduc din suprafaţă; producţia de fructe şi stoloni scade drastic. Simptomele pe frunze sunt evidente încă din primăvară. Evidenţierea se face prin testul Elisa sau folosind ca tester specia Fragaria vesca L.
● Pătarea (marmorarea) frunzelor (Strawberry mottle virus - SMV)
Este un virus transmis, de asemenea, prin pureci, dar şi alte insecte, şi este cel mai răspândit în prezent pe glob. Simptome: se manifestă prin decolorarea nervurilor frunzei şi răsucirea frunzelor; frunzele tinere se decolorează, iar uneori apar pete cu contur neregulat, dispuse de-a lungul nervurilor. Virusul este transmis, în general, prin afide.
Este un virus foarte răspândit pe plan mondial şi se transmite în special prin afide şi pureci. Simptome: frunzele se deformează prin distorsiune, apar pete clorotice pe frunze; creşterile foliolelor sunt inegale, apare îngălbenirea nervurilor principale şi secundare.
Mijloace de apărare în cazul virozelor
Nu există în prezent substanţe chimice care să ne ajute în lupta împotriva virozelor. Trebuie luate măsuri profilactice, în primul rând procurarea de material săditor liber de viroze, din pepiniere autorizate. Se va respecta rotaţia culturilor, combaterea purecilor, afidelor, nematozilor, curăţirea în primăvară a plantaţiei de frunzele bolnave.
Cea mai importantă verigă este obţinerea de plante sănătoase pentru plantare. Aceasta se face prin două metode:
Pentru a evita riscul contaminării cu viroze a plantaţiilor comerciale, se va lua în considerare: procurarea de material săditor din pepiniere specializate; cultura strict anuală şi bianuală a căpşunului; un control strict de carantină fitosanitară al plantelor introduse în ţară; controlul plantaţiilor noi de către unităţile fitosanitare judeţene.
Simptome: pe faţa inferioară a frunzelor de căpşun şi de-a lungul nervurilor principale şi secundare apar pete neregulate, translucide, de un verde deschis; în stadiul evoluat, simptomele apar şi pe faţa superioară a frunzelor, respectiv pete galbene care devin apoi roşiatice sau brune. La umiditate, se formează o scurgere lichidă, caracteristică, de exudat bacterian. În ultimele stadii de dezvoltare, ţesuturile necrozate se distrug şi apar perforaţii pe frunză. Se răspândeşte prin plantele bolnave, prin apa de irigat prin aspersiune, prin frunzele purtate de vânt, iar de un an la altul, prin frunzele bolnave căzute pe sol.
Protecţia fitosanitară se realizează prin:
Există un număr mare de boli la căpşun produse de ciuperci care atacă toate organele plantelor: rădăcini, colet, frunze şi fructe. Aceste boli s-au răspândit mai ales în plantaţiile multianuale, iar de aici, cu uşurinţă, şi în plantaţiile noi. În ultimii 15 ani, s-au înfiinţat relativ puţine plantaţii noi, cu plante provenite din pepiniere autorizate, în care se respectă toate verigile tehnologice, începând cu înmulţirea „in vitro”.
Cele mai grave probleme pe plan mondial la reprezintă atacul de Verticillium dahliae Kreb, care provoacă veştejirea plantelor şi Phytophtora cactorum Schroet. Aceste boli nu au fost semnalate până în ultimii 5-6 ani în zonele din centrul Transilvaniei, dar au fost prezente în sudul României.
Simptome: la plantele de căpşun atacate de Ph. Fragariae, simptomele apar primăvara târziu sau vara devreme. Plantele atacate nu se mai dezvoltă şi nu mai produc stoloni sau produc foarte puţini. Frunzele tinere sunt de o culoare verde-albăstrui, iar cele bătrâne sunt roşiatice, galbene sau portocalii. Plantele atacate puternic produc puţine fructe sau nu mai produc deloc şi, adeseori, se veştejesc şi mor în lunile de vară. În primele stadii, rădăcinile tinere încep să putrezească de la vârf. Pe măsură ce putrezirea avansează, sunt distruse rădăcinile laterale. Unul dintre simptomele caracteristice este decolorarea rădăcinilor, în timp ce cilindrul central rămâne roşcat.
Ciuperca se conservă în sol cel puţin 10 ani sub formă de oospori, iar penetrarea se face datorită zoosporilor, prin extremităţile rădăcinilor.
Protecţia fitosanitară se realizează prin:
Boala se recunoaşte uşor, prin pâsla albicioasă care apare vara pe frunze, care se deformează. Când atacul este sever, timpuriu, poate apărea şi pe fructe, care nu se mai dezvoltă. În toamnă apar, pe faţa inferioară, pete mici negre, periteciile, ca formă de rezistenţă. Boala apare în verile căduroase, cu nopţi umede sau dimineţi cu ceaţă prelungită.
Protecţia fitosanitară: se folosesc practicile culturale de prevenire prezentate la bolile anterioare şi se fac tratamente preventive sau de combatere cu unul din fungicidele recomandate pentru făinări, cum sunt cele pe bază de sulf, procimidon, triforin, triadimeton, fenarimol etc.
Este o boală mai puţin răspândită în România, dar apariţia ei poate determina pierderi importante în plantaţiile de căpşun.
Simptome: începe cu o ofilire a frunzelor mai bătrâne, la periferia plantei. Treptat ofilirea se extinde şi la frunzele din centrul plantei. Acest proces poate dura câteva săptămâni. Unele plante se ofilesc total. În anul al doilea, dezvoltarea plantelor atacate este foarte lentă şi apare o mare neuniformitate în cultură. Rădăcinile se brunifică progresiv, fapt care duce la veştejirea plantei.
Protecţia fitosanitară
Este o boală care s-a răspândit foarte mult în Europa de vest şi SUA, distrugând, în unii ani, suprafeţe mari cultivate cu căpşuni sau reducând producţia în parcelele infectate. Este o boală specifică de rădăcină, dar atacă toate organele plantei. În România nu s-a răspândit, deoarece în deceniul trecut, în cultură, a fost răspândit soiul Redgauntlet, care are o bună rezistenţă la această ciupercă. Soiul Premial, care este răspândit în prezent, este mai sensibil, dar nu s-au semnalat focare de infecţii decât în câteva centre, unde au fost aduse plante infectate din Vest, din plantaţii comerciale.
Simptome: se manifestă ofilirea şi uscarea frunzelor tinere şi necrozarea rizomului, care poate duce la uscarea plantei. Pe fructe pot aparea pete necrotice, brun-ciocolatii, de mărimi şi forme diferite. La un atac puternic, fructele se usucă, se zbârcesc, rămân tari şi cu un gust amar. Pe timp ploios, pe suprafaţa fructelor se dezvoltă un miceliu alb, care duce la înmuierea fructelor.
Protecţia fitosanitară - Metodele culturale şi chimice sunt cele prezentate la mana căpşunului, cu accent pe folosirea de plante sănătoase.
(Date preluate - http://www.revista-ferma.ro)
Este una dintre cele mai răpândite boli la căpşun, şi poate cauza pierderi importante în anii cu precipitaţii bogate. Sunt atacate părţile aeriene ale plantei: frunzele, florile, pedunculii florali, dar mai ales fructele.
Simptome: primele semne de atac apar, în general în perioada înfloritului; apar pete brune care se dezvoltă destul de rapid pe organele atacate. În condiţii umede, apare un înveliş cenuşiu format din conidioforii şi conidiile ciupercii. Fructele atacate putrezesc rapid şi nu sunt comestibile.
Infecţia are loc mai ales în perioadele umede şi cu temperaturi ridicate, cu frecvenţă mai mare în sere şi solarii. Diseminarea sporilor se face prin ploaie, vânt, acţiunea umană etc.
Protecţia fitosanitară se realizează prin:
Primele două pătări sunt cele mai răspândite în România şi apar mai ales în zona Satu-Mare, datorită practicii de cultură multianuală la căpşun.
Pătările se manifestă prin apariţia unor pete circulare de 2-3 mm (M. fragariae), până la 3-5 mm (D. earliana, D. obscurans), pe limbul frunzelor şi uneori pe peţiol şi pedunculi, unde apar pete alungite până la 1 cm. Uneori, la un atac puternic, petele se unesc şi acoperă o bună parte din limbul frunzei, care se usucă. Petele sunt de culoare roşie-violacee (M. fragariae, D. obscurans) sau brun-roşcată (D. earliana).
Răspândirea ascosporilor şi infecţiile sunt favorizate de căldură şi umiditate. Un atac puternic se manifestă în verile umede, după recoltat.
Protecţia fitosanitară
Este boala cea mai răspândită a căpşunului în condiţiile ţării noastre. Atacul se manifesta prin apariţia pe frunze a unor pete de culoare roşie – violacee, care in timp capătă un aspect cenuşiu – albicios. Petele sunt circulare (2-4 m in diametru), izolate sau confluente. Simptomele asemănătoare pot apărea şi pe sepale şi peţioluri la un atac sever. Pe peţioluri petele sunt mai alungite şi în general rămân de culoare roşie violacee. Ciuperca se transmite de la un la altul prin miceliul de rezistenta aflat în organele atacate sau prin fructificaţiile care se formează în frunzele moarte. Boala este favorizata de umiditatea ridicată şi de vârsta plantaţei.
Boala se manifestă pe limbul frunzelor, peţioluri şi pedunculi florali şi caliciu, sub forma unor pete roşietice cu diametru de 1- 5 mm. Cu timpul, petele confluează şi ocupă aproape toata suprafaţa limbului, iar culoarea lor devine brun - roşcată. În dreptul petelor, ţesutul se închide la culoare, frunzele se usucă prematur şi cad. Ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistenţă sau prin fructificaţiile ciupercii, care se formează pe frunzele moarte. Boala este favorizata de umiditate şi de temperatura ridicată.
Aceasta boala este mai puţin răspândită la noi. Atacul se manifesta pe frunze, prin apariţia unor pete circulare roşii – violacee, la început de 2-5 mm în diametru, iar cu timpul ajung la 1-2 cm în diametru. Ţesuturile din dreptul petelor se necrozează, frunzele se usucă prematur si cad . Ciuperca se transmite de la un an la altul prin fructificaţiile sale, care se formează pe partea superioara a frunzelor uscate. Necroza frunzelor produsa de ciuperca Gnomonia fragriae (Arnaud) Fall. Aceasta boală este mai puţin cunoscută în ţara noastră. Atacul se manifestă pe frunze, prin apariţia unor pete colţuroase in sensul nervurilor, de la 5 la 30 mm in diametru. La început aceste pete apar sub forma unor puncte purpurii, de obicei rotunjite, delimitate de o zona roşie-bruie. Cu timpul ţesutul central se necrozează şi frunzele se usucă. Atacul se manifestă pe peţioluri si pe pedunculii frunzelor. Boala este favorizata de temperatura si umiditate ridicata.
Concluzii
Primul tratament la căpşuni se aplică imediat după grablarea culturii şi strângerea resturilor de frunze bătrâne.
La primul tratament aplicat la cultura de căpşuni se pot combate sau preveni boli precum pătarea albă, pătarea purpurie, putregaiul coletului (Phytophtora cactorum), arsura bacteriană, mana căpşunului (Phytophtora fragariae).
Momentul optim de aplicare al primului tratament la cultura de căpşuni îl reprezintă pornirea în vegetaţie a plantelor (stoloniere si plantaţii pe rod).
Obligatoriu după igienizarea culturii şi eliminarea plantelor bolnave sau cu simptome de atac. Pentru primul tratament se folosesc produse cuprice, constând în: Alcupral 50 PU -0,3 %; Cuproxat Flowable – 0.35 %; Triumf 40 WG -0.3 % sau produse cu tiofanat metil cum ar fi Topsin 70 WDG – 0.1 %.
Folosit la primele tratamente la culturile de căpşuni, cuprul diminuează pericolul îngheţurilor târzii de primăvară. Totodată, cuprul are şi efect bactericid iar tratamentele cu produsele pe baza de cupru dezinfectează solul din jurul plantelor.
Cuprul este recomandat şi după plantarea noilor plante sau a noilor stoloni. Pentru plantaţiile care au avut atac de păianjen anul trecut (Tarsonemus fragariae) si gărgăriţă (Anthonomus) se poate folosi si insecto-acaricidul Novadim Progress -0.15 % (15 ml in 10 l de apă) împotriva adulţilor hibernanţi.
Plantele cu simptome de mana coletului (putregaiul coletului ) se smulg, se distrug prin ardere, iar local se dezinfectează cu soluţii de substanţe cuprire, tratamentul la plantele rămase este indicat a se efectua cu Aliette 80 WG – 0.3 % sau Aleatto 80 WDG – 0.3 % .
Totodată, rezultate bune au fost înregistrate şi în urma aplicării tratamentelor cu fungicide cu dublă acţiune sistemică şi de contact (acţionează din interior si au ca efect şi prevenirea bolii din exterior) cum ar fi Cupertine Super 0.3 %, Drago 76 WP – 0.2 %, Curzate Manox 0.25 % sau Moltovin – 0.35 %. În acest caz plantele trebuie să aibă primele frunzuliţe apărute!
Igiena culturilor de căpşuni
Măsurile de igienă a culturilor au o mare importanţă în prevenţia celor mai periculoase boli din cultura de căpşun (folosirea stolonilor sănătoşi pentru înfiinţarea plantaţiilor; rotaţia culturilor; eliminarea frunzelor uscate şi bolnave primăvara şi vara; fertilizarea echilibrată cu NPK; mulcirea solului cu paie sănătoase sau cu folie de culoare neagră; evitarea excesului de umiditate şi a solurilor compacte, grele pentru înfiinţarea culturii; udarea prin picurare; dezinfecţia solului în cazul monoculturii (împotriva ciupercii Verticillium dahlie sau a nematozilor); aerisirea spaţiilor închise; eliminarea plantelor bolnave (mana căpşunului); tratamente preventive şi curative cu substanţe chimice.
Alte recomandări pentru întreţinerea culturilor de căpşuni
(Date preluate - Ing. Angelica Baciu, Direcţia pentru agricultură a judeţului Cluj, Unitatea fitosanitară Cluj)
Link-uri utile:
Bibliografie
