Arbori si arbusti ornamentali

di06.jpg

Chiparosul de baltă (Taxodium distichum)

Taxodium distichum este o specie originară din America. Arborele  de  talia  I are coroană larg-piramidală. Frunzele sunt fine, aciculare, devin ruginii toamna şi cad. Primăvara înfrunzeşte din nou. Conurile sunt sferice.

  • Incadrare sistematică:

Încrengatura: Pinophyta

Clasa: Pinidae

Ordinul: Cupressales

Familia: Cupressaceae

Genul: Taxodium

Denumire științifică: Taxodium distichum

Denumire populară: Chiparos de balta

 

  • Originea şi arealul de răspândire:

Chiparosul de baltă este originar din sud-estul Americii de Nord, unde are un areal destul de restrâns, în vecinătatea Golfului Mexic. În România, este cultivat prin parcuri şi grădini botanice (Cluj, Timişoara, Simeria, Bucureşti etc.). În culturi forestiere este introdus pe suprafeţe mici în lunca Jiului, Lunca şi Delta Dunării. (Clinovschi F., 2005)

Este adaptat la climate oceanice, calde şi umede, în Europa suportând climatele mai reci şi mai uscate. Nu rezistă la geruri puternice şi secete prelungite, iar faţă de sol manifestă o mare putere de adaptare (pneumatofori în mlaştini). (Clinovschi F., 2005)

 

  • Descriere morfologica şi particularitati biologice:

Specie exotică de mărimea a I-a, putând atinge 50 m în înălţime şi până la 4 m în diametru. (Clinovschi F., 2005)

Înrădăcinarea este trasantă atunci când creşte în condiţii normale din regiunile inundabile, caz în care dezvoltă pneumatofori (organe cu rol respirator) ce ies deasupra apei ca nişte ţepuşe. Pe soluri uscate, profunde sistemul de înrădăcinare este pivotant, cel puţin în primii ani. (Clinovschi F., 2005)

Tulpina este dreaptă, cilindrică, bine elagată, cu scoarţa subţire, netedă, brun-roşcată, ce formează un ritidom timpuriu, subţire, exfoliabil în fâşii înguste longitudinale. Lemnul este omogen, uşor, moale, rezistent în aer şi apă, gălbui până la negricios, cu calităţi tehnologice superioare. (Clinovschi F., 2005)

Coroana este rară, luminoasă, cu ramificaţii subţiri, conică, la bătrâneţe mai mult sau mai puţin tabulară. Lujerii sunt de două categorii:

  • persistenţi, bruni lucitori, glabri, cu muguri, ce poartă frunze mici solzoase, aşezate spiralat, care, după uscare, toamna rămân pe lujeri,
  • căzători, subţiri, verzi, fără muguri, cu frunze liniare, subţiri, verzi, dispuse pectinat şi care toamna se înroşesc şi cad împreună cu lujerii. (Clinovschi F., 2005)

Florile sunt unisexuat monoice, cele mascule mici, globuloase, aşezate în panicule pendente, cele femele tot globuloase, câte una sau mai multe la un loc; înfloreşte în aprilie. (Clinovschi F., 2005)

Conurile aproape sferice, sunt de 2-3 cm, cu 10-12 solzi lemnoşi, scutiformi, uneori cu un mucron la mijloc; la baza fiecărui solz se găsesc câte 2 seminţe trimuchiate; maturaţia este anuală prin septembrie-octombrie. La 1 kg intră 15–20.000 seminţe; puterea germinativă este de 60-85%.

Maturitatea izolat 30 ani, iar în masiv începe să fructifice la 60-70 ani. Creşteri foarte active, în primul an puieţii ating 0.5 m. Longevitate excepţională, până la 6000 ani.  

taxodium-2.jpg

  • Metode de înmulţire:

- prin seminţe. (Mănescu Cristina, 2010)

 

  • Exigente biologice și ecologice:

Chiparosul de baltă este o specie longevivă, sensibilă la ger în tinereţe, heliofilă, care formează pneumatofori (rădăcini de respiraţie) pe soluri cu umiditate în exces. (Mănescu Cristina, 2010)

 

  • Importanţă economică şi ecologică și utilizare:

Se poate planta în parcuri, grădini - solitar sau în grupuri. (Mănescu Cristina, 2010)

Este considerată specie decorativă și se poate cultiva în zone mlăștinoase și umede.

 

Link-uri utile:

The Gymnosperm Database 

European Forest Genetic Resources Programme 

Oxford Academicarticles

ScienceDirect articles 

EDP Sciences articles 

https://en.wiktionary.org/wiki/Taxodium

 

Bibliografie

Clinovschi F., 2005. Dendrologie. Editura Universităţii Suceava, Suceava.

Mănescu Cristina, 2010. Arboricultură ornamentală – Suport de curs. USAMV din București, Facultatea de Horticultură, București.

www.conifers.org

www.euforgen.org