Ceapa cultivată provine din Asia Mică unde creşte spontan în țări ca: Iran, Afganistan, Turkestan, Caucaz. Ceapa a fost cultivată cu câteva mii de ani înaintea erei noastre pe Valea Nilului de egipteni, greci, romani, iar în America a fost introdusă odată cu descoperirea acesteia de către Cristofor Columb.
Denumirea științifică a speciei este Allium cepa L.. Specia este încadrată botanic în Ordinul Liliales, familia Alliaceae (Liliaceae), genul Allium.
În condiţiile din ţara noastră ceapa comună este considerată plantă bienală atunci când înființarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad. În cazul în care cultura se înfiinţează prin plantare de arpagic ceapa poate deveni specie trienală.
Denumirea științifică a speciei este Allium cepa L.. Specia este încadrată botanic în Ordinul Liliales, familia Alliaceae (Liliaceae), genul Allium.
În condiţiile din ţara noastră ceapa comună este considerată plantă bienală atunci când înființarea culturii se face prin semănat direct şi prin răsad. În cazul în care cultura se înfiinţează prin plantare de arpagic ceapa poate deveni specie trienală.
Rădăcinile cepei sunt fibroase şi pătrund în sol la adâncimi mici 20-25 cm, având o capacitate redusă de absorbție a apei și a substanțelor minerale. Tulpina plantei este sub forma unui disc care are pe partea inferioară rădăcinile iar la partea superioară pe acest disc sunt prinse frunzele cărnoase, care se acoperă una pe alta formând bulbul. (Lagunovschi V., 2013)
Bulbul reprezintă de fapt partea comestibilă principală, are forme diferite fiind sferic, turtit sau oval. La exterior acest bulb este învelit în mai multe frunze (foiţe) pergamentoase numite catafile de culoare albă, galbenă sau roşie violacee, funcţie de cultivar. Frunzele din interiorul bulbului sunt cărnoase, suculente și dispuse concentric, pot avea culoare albă sau roşie iar în ele sunt depozitate substanţele de rezervă. Greutatea bulbilor este variabilă, de la 60-80 g până la 150-200 g în medie. (Lagunovschi V., 2013)
Frunzele adevărate (aeriene) ale cepei sunt fistuloase, tubulare la partea superioară şi sub formă de teacă la cea inferioară, formând tulpina falsă. Frunzele au pe suprafaţa lor un strat gros de pruină. (Lagunovschi V., 2013)
Pe disc, în interiorul bulbului, se formează unul sau mai mulţi muguri, care vor da naştere la tulpinile florale.
Tulpinile florale în număr de 2-4 pe plantă sunt fistuloase se formează în anul al doilea sau al treilea, au terminal inflorescenţe de formă globuloasă, acoperite la început cu o membrană subţire de culoare albă-verzuie care mai târziu se rupe. O inflorescenţă este formată din 200 - 800 flori hermafrodite, de culoare alb – verzuie, formate din 3 sepale, 3 carpele sudate fiecare conţinând 2 ovule, un pistil lung, 3 stamine interne şi 3 stamine externe. Florile înfloresc de la margine spre centru. O floare înfloreşte în 3-4 zile şi întreaga inflorescenţă înfloreşte în 10-25 zile (Maier I., 1963).
Seminţele ajunse la maturitatea fiziologică se scutură uşor dacă se întârzie recoltarea.
Polenizarea este alogamă, entomofilă.
Fructul la ceapă este o capsulă triloculară (în fiecare lojă formându-se 1-2 seminţe, de formă triedrică), deci în total maximum 6 seminţe.
Seminţele de ceapă sunt mici, triedrice, cu suprafaţa zbârcită, de culoare neagră, facultate germinativă de 70-80% şi se păstrează 3 – 4 ani. Într-un gram se găsesc aproximativ 250-260 seminţe (Catalog Bakker Brothers, 2012).
Germinarea seminţelor şi răsărirea la ceapă prezintă o particularitate importantă şi anume: vârful plantulei rămâne un timp fixat în tegumentul seminal în sol şi deasupra solului apare o arcuire a axului, dacă pământul este afânat acest arc se destinde şi trage vârful plăntuţei din sol după câteva zile. Dacă solul are crustă vârful plantulei nu reuşeşte să iasă afară cu tot cu tegument în schimb iese din pământ rădăcina.
După răsărire se disting 5 faze de creştere a plantelor de ceapă: I – răsărire; II formarea rădăcinilor secundare; III – începerea formării bulbului; IV – formarea bulbului;V – maturizarea bulbului. (Bălaşa M., 1973)
Temperatura: Ceapa este o specie puțin pretențioasă față de temperatură, fiind foarte bine adaptată zonei temperate. Minima de germinare a seminţelor este de 3-4˚C cu un optim de 18 şi 20˚C. Bine înrădăcinată ceapa rezistă la temperaturi de - 8 ˚C.
Temperatura optimă pentru creştere şi maturarea bulbilor este de 25-30˚C, iar temperaturile cuprinse între 3-17˚C determină diferenţierea tulpinilor florale. (Lagunovschi V., 2013)
Lumina: Pretenţiile cepei faţă de lumină sunt destul de mari. Frunzele cresc la 8 - 12 ore de zi lumină, iar bulbii la 16-18 ore/zi, ceapa fiind o specie de zi lungă. Se va Evita cultivarea plantelor de ceapă la umbră deoarece nu se mai formează bulbi şi tulpini florifere. (Lagunovschi V., 2013)
Apa: Cerinţele faţă de apă sunt mari, cu precădere datorită sistemului radicular superficial. Umiditatea necesară este de 80-90 % (din capacitatea de câmp pentru apă a solului) în perioada creşterii frunzelor, 70-80 % în perioada formării bulbilor şi 60-70 % la maturitatea bulbilor (Ciofu R. şi colab., 2004). Pentru a grăbi maturarea bulbilor, cu 3-4 săptămâni înainte de recoltare nu se mai aplică udări.
Culturile de ceapă se irigă, de obicei, pe rigole sau prin picurare fiind interzisă irigarea prin aspersiune, deoarece umiditatea atmosferică mare favorizează apariţia manei.(Lagunovschi V., 2013)
Solul: Ceapa se cultivă pe terenuri uşoare, fertile, cu capacitate bună de reţinere a apei, bine drenate, cu expoziţie favorabilă şi cu grad scăzut de îmburuienare, cu pH 5,8-6,5.
Îngrăşămintelor organice se aplică la planta premergătoare, întrucât ceapa valorifică efectul remanent al gunoiului de grajd. O cantitate mare de azot aplicată la culturile de ceapă are efecte nefavorabile deoarece poate provoca încolțirea bulbilor și scade foarte mult capacitatea lor de păstrare în depozit. Pentru o reuşită a culturilor de ceapă se recomandă aplicarea unor îngrăşăminte cu microelemente: mangan, bor, zinc. (Lagunovschi V., 2013)
Ceapa comună se cultivă în câmp pentru obţinerea bulbilor destinaţi consumului prin: semănat direct (ceaclama); prin arpagic; prin răsad (ceapa de apă).
Tehnologia culturii cepei prin semănat direct în câmp (ceapa ceaclama):
Cultura se pretează pentru zonele cu climat umed sau cu posibilităţi de irigare, acolo unde există posibilitatea înfiinţării culturii mecanizat. Bune premergătoare pentru cultura cepei sunt prăşitoarele, care părăsesc terenul devreme şi îl lasă curat de buruieni. Este o specie la care este foarte bine să se respecte asolamentul și rotația culturii iar ceapa să nu revină pe aceiași solă sau pe o solă pe care au fost cultivate alte bulboase decât după 4-5 ani. Nerespectarea asolamentului are drept consecință pe lângă apariția unor boli și a unor dăunători (în special nematozii) și crearea fenomenului de oboseală a solului prin consumul unor elemente nutritive specifice din straturile superficiale ale solului. (Lagunovschi V., 2013)
Pregătirea terenului constă în desfiinţarea culturii anterioare, o nivelare de întreţinere, administrarea îngrăşămintelor chimice şi arătura la 25-28 cm adâncime, executate în toamnă. Dacă înființarea culturii se face toamna se va trece imediat la mărunțirea solului și pregătirea patului germinativ, orice întârziere duce la pierderea rezervelor de apă din sol. Rezultate bune s-au obţinut prin înfiinţarea culturii în intervalul 1-10 septembrie. (Popandron N., şi colab., 2005)
Daca se seamănă primăvara devreme se va avea în vedere pregătirea unui pat germinativ foarte bun prin mărunţire imediat ce se poate intra pe teren. Pe suprafeţe mari se face erbicidarea pentru combaterea buruienilor aplicând erbicide în funcție de grupele de buruieni care se semnalează pe teren. Ceapa se seamănă imediat când umiditatea solului permite efectuarea acestei lucrări, la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie. Dacă terenul este prea afânat, se recomandă tăvălugirea, înainte sau după semănat, cu un tăvălug inelar. Pentru a grăbi răsărirea seminţele de ceapă pot fi tratate cu sare potasică 1-2% + borax 0,05%. (Bălaşa M., 1973)
Pe terenurile modelate se seamănă 4 rânduri pe coronamentul de 94 cm, fie echidistant (25 cm) fie în două benzi cu distanţa de 20 cm între rândurile benzilor şi 44 cm între benzi, folosind semănători clasice (SUP 21). Cu semănători de precizie (Delta MAX) seminţele se distribuie la distanţa de 22 mm cu abateri de +/- 2 mm (cc.45 de seminţe /metru liniar), realizând o densitate a culturii de aproximativ 1.000.000 de seminţe. (Popandron N., şi colab.2005)
La semănatul cu SUP 21 norma de semănat este de 6 kg/ha, iar la semănatul de precizie se utilizează o cantitate de seminţe de 3,5-4 kg/ha. (Lagunovschi V., 2013)
Lucrări de îngrijire:
Combaterea buruienilor prin praşile (mecanice şi manuale) sau plivit pe suprafeţe mici şi prin erbicidări pre sau postemergente cu atenţie maximă mai ales în primele 2 luni de la înfiinţarea culturii (Stomp 330CE 6 l/ha; Dual 500 CE3-4 l/ha). (Lagunovschi V., 2013)
Rărit la 4-5 cm între plante pe rând, pentru asigurarea unei densităţi de 500-600.000 plante/ha, în cazul semănatului cu semănători clasice. Lucrarea se efectuează când plantele au 3-4 frunze adevărate bine formate. (Lagunovschi V., 2013)
Irigarea culturii în perioadele secetoase cu 6-8 udări pe rigole sau prin picurare cu norme de udare de 250-350 m cubi apă/ha la udarea pe rigole, iar la udarea prin picurare se reduce consumul de apă. Dacă terenul nu permite irigarea prin brazde sau nu există sistem de irigare prin picurare și se fac udări prin aspersiune se vor efectua tratamente cu produse sistemice (la acoperire) pentru combaterea manei. Cu 3-4 săptămâni înainte de recoltare se opresc udările pentru a grăbi maturarea bulbului. (Lagunovschi V., 2013)
Fertilizări faziale se pot executa la 10-12 zile după rărit şi în perioada creşterii bulbilor, folosind 50 kg azotat de amoniu, 80 kg superfosfat şi 60 kg sulfat de potasiu la hectar, sau se folosesc îngrășăminte de tip Universol. (Lagunovschi V., 2013)
Pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor se fac tratamente la avertizare și se va respecta foarte strict asolamentul și rotația culturii. Cea mai periculoasă boală a acestei specii este Peronospora destructor (mana cepei). Atacul poate fi prevenit şi combătut prin tratamente cu Dithane M-45 – 0,15 %, Turdalcupral 0,5 %, Aliette Cu – 6 l/ha, Ridomil Gold MZ 0,25%, Sandofan M80 0,25%, sau alte produse recomandate în Codexul Produselor Fitosanitare. Dacă se utilizează produse de contact tratamentele trebuie să fie repetate după fiecare ploaie. Pentru ca tratamentele să adere pe frunze, în soluţii se adaugă aracet 0,15%, iar pentru o eficiență foarte bună a tratamentelor este recomandată alternanța produselor utilizate. (Lagunovschi V., 2013)
Erwinia carotovora (putregaiul bacterian al bulbilor de ceapă) se previne în principal prin respectarea asolamentului de 3-4 ani.
Botrytis allii (putregaiul cenuşiu al cepei) se combate prin tratamente cu Ronilan 0,25% Sumilex 0,25% sau Rovral 0,25% şi prin expunerea la soare a bulbilor recoltaţi timp de 5-7 zile.
Dăunătorii Delia antiqua (musca cepei), atacul acestui dăunător poate fi prevenit tratând solul cu Lindatox 3 PP – 30 kg/ha cu 10 zile înainte de plantare sau efectuarea unor tratamente în vegetaţie la apariţia adulţilor cu Sinoratox 35 CE – 0,15 %, Dipterex 80 SP – 0,15 %.
Recoltarea se efectuează la sfârşitul lunii august sau septembrie, în cazul în care se folosesc soiuri, sau în luna iulie, atunci când se folosesc hibrizi. (Lagunovschi V., 2013)
Producţia este de 20-25 t/ha dar poate ajunge şi la 45-50 t/ha în cazul folosirii hibrizilor și a semănatului cu semănători de precizie și prezintă o buna capacitate de păstrare în depozit. (Lagunovschi V., 2013)
Tehnologia culturii cepei din arpagic:
Acest sistem de cultură se practică la noi în țară, deoarece producţiile sunt mai sigure decât în cazul culturilor semănate direct în câmp. Tehnologia de cultură necesită doi ani deoarece în primul an are loc producerea arpagicului şi în anul următor producerea bulbilor pentru consum.
- Producerea arpagicului:
Pentru producerea arpagicului se alege ca premergătoare plantele prăşitoare care au fost fertilizate cu gunoi de grajd și care au lăsat terenul curat de buruieni. Terenul destinat producerii de arpagic trebuie să aibă o fertilitate medie, să fie afânat, să nu formeze crustă și să nu prezinte risc de îmburuienare. (Lagunovschi V., 2013)
În toamnă se face o fertilizare cu cantităţi mai mici de elemente nutritive pentru a nu ridica foarte mult fertilitatea solului care să asigure obţinerea unui material de plantat de calitate cât mai bună. Orientativ dozele sunt: superfosfat 80-100 kg/ha şi sare potasică 130 kg/ha (P şi K ajută la maturarea arpagicului), după fertilizarea se va executa o arătura adâncă la 30 cm. (Lagunovschi V., 2013)
Primăvara se aplică azotat de amoniu, se erbicidează şi se mobilizează solul cu grapa la adâncimea de 10-12 cm.
Semănatul se face imediat ce se poate intra pe teren la începutul lunii martie. Se seamănă mecanizat de obicei pe straturi înălțate la 12,5 cm între rânduri, adâncimea de semănat fiind de 1-2 cm, folosind o cantitate de 100-120 kg de sămânţă pentru un hectar. Pentru a avea siguranța unui contact bun al seminței cu solul imediat după semănat se tăvălugește cultura. (Lagunovschi V., 2013)
Lucrările de îngrijire:
Pentru a sigura răsărirea plantelor se va evita formarea crustei prin aplicarea irigarii până în momentul în care plantele răsar apoi se fac udări la cultură numai în caz de secetă excesivă altfel cultura nu se irigă. Pentru combaterea buruienilor se fac praşile repetate şi, eventual, se pliveşte pe rândul de plante. Dacă se constată prezenţa unui număr mare de buruieni se vor aplică erbicidări având în vedere și faptul că densitatea plantelor este foarte mare. Pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători se fac tratamente ca la ceapa semănată, având grijă la cele de combatere a manei în anii cu precipitaţii abundente. (Lagunovschi V., 2013)
Recoltarea arpagicului începe în luna iulie când se observă uscarea vârfului frunzelor. Pentru a grăbi maturarea bulbililor cultura se poate tăvălugi pentru a opri creșterea. Plantele se smulg cu mâna şi se lasă 2 – 3 zile să se usuce, în brazde, la soare. Pe suprafețe mari recoltarea se poate face și mecanizat.
După uscare, se îndepărtează frunzele şi se calibrează bulbii cu site portabile, realizând 3 categorii STAS: I – 7-14 mm; II – 14-21 mm; III-21-25 mm. Pentru producerea bulbilor destinaţi consumului se va utiliza numai arpagic din clasele I şi II, cel din categoria a III-a se va folosi pentru producerea cepei de stufat deoarece emite tulpini florale anticipate (fuşti). (Lagunovschi V., 2013)
Producţia este de 10-12 t/ha, în funcţie de mărimea arpagicului obţinut și de tehnologia de cultură aplicată. (Lagunovschi V., 2013)
Arpagicul sortat se păstrează la temperaturi de –2 +2° C sau 18-20°C. Temperaturile dintre aceste intervale favorizează apariţia tulpinilor florifere în număr mare. (Lagunovschi V., 2013)
- Producerea bulbilor pentru consum din arpagic:
Pentru cultura de ceapă din arpagic bune premergătoare sunt culturile prășitoare fertilizate cu gunoi de grajd în anul culturii (varză, tomate, ardei, vinete). În toamnă terenul se eliberează de resturile vegetale de la cultura anterioară se nivelează şi se fertilizează cu 200-300 superfosfat şi 100-150 kg/ha sare potasică, apoi se execute arătura. Se poate planta arpagicul chiar din toamna caz în care se continuă cu mărunțirea terenului și pregătirea pentru plantare la data de 1-10 octombrie. (Lagunovschi V., 2013)
Dacă se va planta primăvara imediat ce se poate intra pe teren se fertilizează cu 150 kg/ha azotat de amoniu, se erbicidează pe suprafeţe mari şi se mărunţeşte terenul cu grapa cu discuri.
Plantarea se face cât mai devreme, imediat ce vremea permite acest lucru (prima decadă a lunii martie). Se plantează manual pe suprafețe mici sau mecanizat cu (MPB-4). Pe teren modelat se plantează mecanizat în benzi de 4 rânduri (la 25 cm între rânduri) şi la 3-4 cm între plante pe rând, realizând densitatea de 700-900 mii plante/ha. Se foloseşte o cantitate de 600 – 800 kg arpagic calitatea I-a. (Lagunovschi V., 2013)
Adâncimea de plantare depinde de calitatea solului astfel pe solurile mai grele și mai compacte se va planta la 3-4 cm iar pe solurile afânate și ușoare la 4-5 cm adâncime.
Lucrările de îngrijire:
Deoarece densitatea culturii este mare și riscul de îmburuienare este accentuat pentru distrugerea buruienilor se fac praşile mecanizate cu cultivatorul şi manuale. Pe suprafețe mari acolo unde este posibil se va erbicida cultura cu erbicide specifice (Goal 2 E 1 l/ha, Nabu EC 1,5 -3 l/ha. Pentru a obține bulbi de calitate bună se aplică două fertilizări faziale cu azot 150 kg/ha şi 70-80 kg/ha sare potasică sau cu îngrășăminte de tip SCOT sau Universol prima în faza de 3-5 frunze şi a doua în faza de îngroşare a bulbilor. (Lagunovschi V., 2013)
Se menţine umiditatea solului la 75 % din IUA pe adâncimea de 30-40 cm, prin aplicarea a 2-3 udări în anii cu precipitaţii normale. Cu 20-25 de zile înainte de data programată pentru recoltare, pentru a se favoriza maturarea bulbilor, cultura nu se mai irigă. (Lagunovschi V., 2013)
Tratamentele fitosanitare se fac în cazul în care se semnalează prezența bolilor și dăunătorilor.
Recoltarea se face în iulie-august prin dislocarea mecanică sau manuală. Bulbii se lasă în benzi la soare timp de 5-7 zile, după care se condiţionează, se sortează şi se transportă la locul de păstrare. (Lagunovschi V., 2013)
Producţia este de 25-30 t/ha cu o durată de păstrare mai mică decât cea de la ceapa semănată direct. (Lagunovschi V., 2013)
Tehnologia culturii prin răsad (ceapa de apă):
Deoarece cultura se face prin răsad în timpul vegetaţiei se aplică foarte multe udări de unde derivă şi denumirea de “ceapă de apă”. Este o cultură care se practică în anumite zone din țara noastră unde există tradiție pentru acest tip de cultură (Buzău, Galați și în câteva județe din vestul țării: Cluj, Arad, Timișoara).
Pentru înfiinţarea culturii este necesară producerea de răsaduri. Acestea se produc prin semănat pe brazde reci în câmp, în decada a doua a lunii martie utilizând 3,5 – 4 kg seminţe pentru obţinerea răsadurilor necesare plantării unui hectar de cultură. Pentru un hectar de cultură sunt necesari aproximativ 350-400 m² suprafaţă semănată, iar răsadul nu se repică. (Lagunovschi V., 2013)
Până la plantare răsadurile se îngrijesc la locul de producere prin udări, tratamente fitosanitare (se fac stropiri cu zeamă bordeleză preventi de 2-3 ori) și fertilizări cu îngrășăminte ușor solubile sau chiar îngrășăminte foliare. Vârsta răsadului la plantare trebuie să fie 50-55 zile. La această dată răsadurile trebuie să aibă lungimea de 15 cm, diametrul tulpinii false de 4-5 mm şi cel puţin 3 frunze bine formate pentru a fi bune de plantat. (Lagunovschi V., 2013)
Înainte de plantare răsadurile se sortează alegând pentru plantat doar răsadul de bună calitate și sănătos, se fasonează (prin scurtarea rădăcinilor la 2-3 cm şi a 1/3 din lungimea frunzelor), se mocirlesc, se plantează manual cu plantatorul pe suprafeţe mici sau mecanizat pe suprafeţe mari cu MPR 4, având grijă ca adâncimea de plantare să fie aceeaşi la care plantele au crescut la locul de producere. (Lagunovschi V., 2013)
Se plantează în a doua jumătate a lunii mai, câte 2 rânduri pe coronamentul de 50 cm, la distanţa de 30 cm între rânduri şi la 5-6 cm între plante pe rând, asigurânduse o densitate de 350-400.000 plante/ha.
Lucrările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la ceapa ceaclama, cu menţiunea că la această cultură se vor completa golurile mai ales pe suprafețele mici și se vor aplica mai multe udări (10-12 udări cu norme de 300-350 cm3/ha), prima udare este însă obligatoriu a se efectua imediat după plantare pentru asigurarea prinderii răsadurilor. O atenţie deosebită se va acorda combaterii buruienilor şi prevenirii atacului de boli şi dăunători, dacă e cazul se vor executa mai multe tratamente fitosanitare. Pentru o bună dezvoltarea a bulbilor și la această cultură se recomandă aplicarea a 1-2 fertilizări suplimentare. (Lagunovschi V., 2013)
Recoltarea bulbilor se efectuează la începutul lunii septembrie iar după recoltare se recomandă uscarea bulbilor la soare, fasonarea pentru îndepărtarea frunzelor și a rădăcinilor, sortarea și apoi depozitarea în vederea păstrării doar a bulbilor bine uscaţi, fără vătămări şi cu o stare fitosanitară foarte bună, pentru a se reduce pierderile. (Lagunovschi V., 2013)
Producţia este de 35-40 t/ha însă capacitate de păstrare a bulbilor este mai scăzută având practic cea mai redusă capacitate de păstrare. (Lagunovschi V., 2013)
Ceapa se păstrează în adăposturi uscate cu o umiditatea relativă a aerului de 85%, temperaturi –1°C + 3°C. Pierderile în cursul păstrării sunt mai mici dacă grosimea în care este aşezată ceapa nu depăşeşte 40 cm. (Lagunovschi V., 2013)
Tehnologia cepei pentru stufat (ceapă verde):
Ceapa verde poate fi cultivată în câmp (cu plantări de toamnă şi primăvară), în solarii sau în sere pentru obținerea unui produs care poate fi consumat în stare proaspătă primăvara devreme, toamna sau chiar în cursul iernii. Pentru producerea cepei verzi se folosesc bulbi de arpagic mai mari de 21 mm sau bulbi de ceapă de dimensiuni mici, improprii consumului. (Lagunovschi V., 2013)
Cultura în câmp neprotejat:
Pentru producerea cepei verzi plantarea se poate face toamna sau primăvara.
Pregătirea terenului se va executa pentru cultura de bază urmând ca ceapa verde să fie cultivată ca o cultura anticipată.
Toamna se plantează arpagicul la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie, în rânduri la 15- 20 cm între ele şi 4-5 cm între plante pe rând, asigurând o densitate de 100-120 plante/m². Cantitatea de arpagic care se utilizează variază în funcţie de greutatea bulbilor şi poate fi cuprinsă între minimum 250-300 g/m² şi maximum 900-1000 g/m², plantarea bulbilor realizându-se la adâncimea de 4-5 cm. (Lagunovschi V., 2013)
Plantarea se poate face manual pe suprafețe mici și mecanizat pe suprafețe mari.
Primăvara plantările se fac imediat ce umiditatea solului permite intrarea pe teren (sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie). Schemele de plantare sunt la fel ca la plantarea de toamnă, însă se foloseşte o cantitate ceva mai mică de bulbi deoarece nu mai există pericolul ca unii dintre ei să îngheţe ca în cazul plantărilor din toamnă. Adâncimea de plantare este de 3-4 cm. (Lagunovschi V., 2013)
Pentru a asigura o calitate bună cepei verzi (tulpinile false drepte), este bine ca bulbii de arpagic să fie plantaţi în poziţie verticală.
Lucrările de îngrijire - cultura trebuie prăşită, pentru spargerea crustei, combaterea buruienilor şi afânarea superficială a solului, iar în anii secetoşi se aplică și o udare. Dacă terenul este prea sărac în elemente nutritive se poate face și o fertilizare pentru a obține o ceapă verde de calitate cât mai bună.
Recoltarea începe în a doua jumătate a lunii martie sau prima decadă a lunii aprilie pentru culturile plantate în toamnă şi a doua decadă a lunii aprilie pentru culturile plantate primăvara. Această lucrare se face manual, eșalonat în funcție de cerințele pieței, prin smulgerea plantelor, sortare, spălarea şi efectuarea de legături (4-8 fire/legătură) în vederea valorificării cât mai rapide, deoarece ceapa este foarte perisabilă. (Lagunovschi V., 2013)
Producţia este de 90-100 fire/m².
Cultura protejată a cepei verzi:
Culturile efectuate în câmp se pot proteja în iernile reci, fără zăpadă, prin mulcire cu resturi vegetale (paie), gunoi de grajd păios sau folie Agryl. Mulcirea cu folie Agryl determină o timpurietate a culturilor de ceapă cu cel puțin 8-10 zile față de culturile din câmp neprotejate. (Lagunovschi V., 2013)
Pentru accentuarea și mai mult a timpurietăţii, toamna, culturile de ceapă verde se plantează sub scheletul solarului urmând ca primăvara, imediat ce vremea permite, acesta să fie acoperit cu folie de polietilenă, sunt avantajați din acest punct de vedere cultivatorii care au solarii acoperite cu folie de polietilenă rezistentă care rămâne pe solar și 4-5 ani de zile și unde culturile de ceapă verde se pot obține și 15-20 de zile mai devreme. (Lagunovschi V., 2013)
Pentru protejarea culturii de ceapă se pot construi şi tunele scunde din arcuri acoperite cu folie de polietilenă.
În aceste adăposturi plantările se fac mai des decât în camp liber, având în vedere faptul că plantele se recoltează mai repede.
Lucrările de îngrijire sunt la fel ca cele din câmp, la care se adaugă aerisirea pentru evitarea creșterii temperaturilor la peste 18-20°C care favorizează apariția bolilor.
Recoltarea se face în mod asemănător cu operaţiunile efectuate la cultura din câmp în funcție de cerințele pieței, iar produsul se vinde foarte repede deoarece este perisabil.
Cultura forţată a cepei verzi se practică în sere, prin plantarea arpagicului înainte de înființarea culturii principale în ciclul I însă suprafeţele cultivate sunt mici, deoarece lipsa luminii determină obţinerea unei producţii slabe calitativ. Lucrările de îngrijire sunt prașile, udări și combaterea bolilor și dăunătorilor dacă aceștia apar.
Recoltarea începe din ianuarie –februarie și se face eșalonat.
Producţia este de 90-100 fire/m².
Partea comestibilă a cepei este reprezentată de bulbii săi, care se folosesc pentru consum proaspăt, în salate şi mâncăruri, sau pentru conserve.
Valoarea alimentară este dată de conținutul de glucide ce variază între 9,4 şi 10,5%, 33 % preoteine, lipide precum şi vitamine: (vitamina C 25 mg%, vitamina B2 6 mg%, vitamina B1 0,05 mg%). Ceapa are o largă utilizare şi în industria farmaceutică având rol de revenire şi chiar curativ al multor boli: astenie, rahitism, arteroscleroză, reumatism, obezitate, diabet. Aroma caracteristică pentru ceapă este determinată de prezenţa tiosulfinaţilor şi a tiosulfonaţilor. (Nurstein, 1970, citat de Burzo şi colab., 2005)
Ca ceapă uscată aceasta poate fi păstrată pentru o perioadă lungă de timp, ordinea fiind ceapa de apă, ceapa din arpagic și cu cea mai mare capacitate de păstrare ceapa semănată direct în câmp.
Prin faptul că poate fi cultivată atât ca ceapă verde cât și ca ceapă uscată asigurând un consum eșalonat pe tot timpul anului, capacității bune de păstrare dar și datorită tehnologiei de cultură care poate fi mecanizată, cultura este rentabilă și poate fi realizată cu succes.
Bibliografie
Bălaşa M., 1973. Legumicultură. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Burzo I., Voican Viorica, Luchian Viorica, 2005. Fiziologia plantelor de cultură, Vol. V, Fiziologia plantelor legumicole. Editura Elisavaros, Bucureşti.
Hoza Gheorghiţa, 2001. Legumicultură. Editura Elisavaros, Bucureşti.
Hoza Gheorghiţa, 2003. Sfaturi practice privind cultura legumelor. Editura Nemira, Bucureşti.
Lagunovschi Viorica, 2013. Legumicultură specială. Curs USAMV, București.
Luchian Viorica, Roşca I., Atanasiu N., Delian Elena, 2002. Ecological Tendences in Pesticides Management at Cabbage Cultures, ESNA XXXII Annual Meeting, Warsaw Agricultural University.
Maier I., 1961. Cultura legumelor Vol. I. Editura Agrosilvică, Bucureşti.
Maier I., 1963. Cultura legumelor Vol. II. Editura Agrosilvică, Bucureşti.
Maier I., 1969. Cultura legumelor. Editura Agrosilvică, Bucureşti.
Popandron N. Petrosu M., 2005. Tehnologie de cultivare a cepei cu trecere peste iarnă, introdusă recent în producţia legumicolă din România. Horticultura, nr.8.
Roşca I. Drosu Sonica, Bratu Elena, 2001. Entomologie horticolă specială. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
