Abies alba este o specie europeană, răspândită în Carpaţi şi în Europa vestică. Limita răsăriteană a bradului trece pe la noi prin ţară. Arbore de talia I/II, coroană piramidală. Frunze aciculare, dispuse radial, culoare argintie. Conuri pendule, cu solzi pergmentoşi.
Încrengatura: Pinophyta
Clasa: Pinopsida
Ordinul: Pinales
Familia: Pinaceae
Genul: Abies
Denumire științifică: Abies alba
Denumire populară: Brad
Arealul general al bradului este neregulat, putând fi continuu (deseori arborete pure în munţii Vosgi, Pădurea Neagră) sau insular (munţii Pirinei). Arealul este exclusiv european: munţii Jura, Vosgi, Masivul Central Francez, Pădurea Neagră, Alpi, Apenini, Balcani, Carpaţi, Pirinei; în Polonia este arbore de câmpie. În nord, dincolo de 55° latitudine nordică şi spre est, în afara arealului carpatic bradul lipseşte. (Clinovschi F., 2005)
În România, bradul este a doua specie de conifere ca pondere, după molid, ocupând 5% din suprafaţa împădurită a ţării. El este bine reprezentat în Carpaţii Orientali, în intervalul altitudinal 400-1200 m, regăsindu-se în amestecuri cu fagul şi molidul sau în arborete pure. În Carpaţii Meridionali formează păduri de amestec, în special la vest de Olt; iar altitudinea maximă în Carpaţii Sudici este de 1700-1750 m. În Apuseni, apare frecvent în Munţii Gilăului şi Munţii Bihorului. De asemenea apare frecvent în Munţii Banatului, pe valea Nerei coborând până la 192 m. (Clinovschi F., 2005)
Specie indigenă, de talia I sau a II-a, bradul atingând frecvent 40 m în înălţime şi 1 m diametru. În literatură sunt semnalate exemplare de brad de pe muntele Penteleu ce măsurau 54 m. (Clinovschi F., 2005)
Înrădăcinarea este tipic pivotantă, dar pierde cu timpul pivotul şi rădăcinile laterale pătrund adânc în pământ, fapt ce determină rezistenţa mare la acţiunea vântului. De menţionat că pe soluri superficiale pivotul se dezvoltă anevoios, sistemul devenind superficial şi faptul că în primii ani rădăcina se dezvoltă greu în adâncime, puieţii suferind de secetă. (Clinovschi F., 2005)
Tulpina este dreaptă, cilindrică, cu ramuri regulat verticilate dispuse orizontal. Scoarţa este cenuşiu-verzuie mult timp netedă, în tinereţe cu pungi de răşină; la vârste înaintate ritidom nu este prea gros şi se prezintă sub formă de solzi poligonali. (Clinovschi F., 2005)
Lemnul este moale, se aşchiază prin debitare, are duramen neevident albicios. Are multiple întrebuinţări: lemn construcţie, mobilă, celuloză, chibrituri, lemn de rezonanţă. (Clinovschi F., 2005)
Coroană cilindric-piramidală, compactă, la vârste mari apare aşa-numitul “cuib de barză”, generat de încetinirea activităţii mugurelui terminal şi deci, diminuarea distanţei dintre verticile. (Clinovschi F., 2005)
Lujerii sunt cenuşii, netezi, scurt păroşi, cu cicatrici circulare netede. Muguri mici, ovoizi, nerăşinoşi (cu excepţia celor terminali), dispuşi terminal pe ramurile laterale întotdeauna câte trei. (Clinovschi F., 2005)
Frunze de 2-3 cm, aciculare, liniar-lăţite, la vârf obtuze sau emarginate, pe faţă verzi închis lucitoare, pe dos cu 2 dungi albicioase de stomate. Sunt dispuse pectinat, iar pe lujerii fertili (partea superioară a coroanei) sunt îndreptate în sus ca peria. Sunt persistente, durează 6-15 ani, iar după uscare se menţin mult timp pe lujeri, motiv pentru care bradul este recomandat ca pom de iarnă. (Clinovschi F., 2005)
Flori unisexuat monoice, cele mascule sunt grupate în amenţi groşi şi alungiţi, gălbui, iar cele femele sunt cilindrice, verzui, aşezate spre vârful coroanei; ele apar prin aprilie-iunie, funcţie de altitudine şi expoziţie. (Clinovschi F., 2005)
Conuri erecte, cilindrice, 10-20 cm, brune; solzi lăţit-rotunjiţi sub formă de sapă, cu pete de răşină, iar bracteile sunt vizibile, răsfrânte peste solzii inferiori. (Clinovschi F., 2005)
Maturaţia are loc în toamna primului an, prin septembrie-octombrie; după coacere, seminţele se împrăştie, iar solzii cad şi rămâne doar axul conului. Acesta este motivul pentru care se recoltează conurile puţin înainte de coacere. (Clinovschi F., 2005)
Seminţele sunt mari, 7-9 mm, triunghiulare, gălbui-brune concrescute cu o aripioară mare de care se rup neregulat. Tegumentul este prevăzut cu pungi de răşină care conţin terebentină aromat mirositoare. La 1 kg intră circa 23.000 seminţe dezaripate. (Clinovschi F., 2005)
Puterea germinativă este de 30-50% datorită alterării terebentinei din tegument, iar germinaţia este epigee, plantula având 5-6 cotiledoane. (Clinovschi F., 2005)
Maturitatea izolat la 30 ani, în masiv intervine la 60-70 ani. Creşteri în primul an 5-6 cm şi un verticil de ace, verticilul de muguri se formează în anul al III-lea, iar cel de ramuri în anul al IV-lea. (Clinovschi F., 2005)
Productivitatea la 100 ani este de 10-12 m3/an/ha. Longevitatea până la 800 ani.
- prin seminţe
- prin altoire (pentru păstrarea culorii) (Mănescu Cristina, 2010)
Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi sensibilitatea la îngheţurile târzii. (Clinovschi F., 2005)
Tolerează atmosfera urbană, este rezistent la ger și heliofil. (Mănescu Cristina, 2010)
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat (umiditate atmosferică 70-75%), suficient de cald (5-6°C), fără variaţii mari de temperatură (-27°C – +39°C) şi precipitaţii bogate. Trebuie de precizat că amplitudinea climatică caracteristică bradului este mai redusă decât cea a molidului şi cea a fagului. (Clinovschi F., 2005)
Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice, profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu textură fină (orizont Bt pseodogleizat) convin bradului deoarece reţin apa. În regiunile sudice sau la altitudini mici, bradul suportă temperaturile ridicate pe fondul unui regim hidrologic în sol satisfăcător. (Clinovschi F., 2005)
Pe soluri cu drenaj normal, factorul determinant este umiditatea atmosferică, astfel încât pe gresiile de Tarcău specia apare doar pe firul văilor sau pe versanţii umbriţi. Pe soluri uscate bradul vegetează slab, se usucă repede; de asemenea, trebuie de precizat că bradul nu suportă inundaţiile. (Clinovschi F., 2005)
Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi uscat, ceea ce impune ca regulă generală c ă regenerarea bradului se face numai sub masiv; puieţii rezistă la umbrire până la 40-50 ani, iar punerea ulterioară în lumină activează creşterile. (Clinovschi F., 2005)
Temperamentul bradului este pronunţat de umbră, situându-se pe locul 2, după tisă. (Clinovschi F., 2005)
Bradul are un lemn de calitate, însă este inferior celui de molid. Bradul este producător de substanţe tanante, dar mai ales de răşină, din scoarţa tânără extrăgându-se “răşina de Strassburg”. (Clinovschi F., 2005)
Bradul este un foarte bun ameliorator edafic, atât prin litiera sa, cât şi prin capacitatea sistemului de înrădăcinare de a „lucra” solul. Şi nu în ultimul rând, arborii acestei specii constituie un element de rezistenţă în interiorul arboretelor, în calea vântului. (Clinovschi F., 2005)
Se poate planta solitar, în grupuri sau în aliniamente în parcuri.
Link-uri utile:
European Forest Genetic Resources Programme
https://en.wiktionary.org/wiki/Abies
Bibliografie
Clinovschi F., 2005. Dendrologie. Editura Universităţii Suceava, Suceava.
Mănescu Cristina, 2010. Arboricultură ornamentală – Suport de curs. USAMV din București, Facultatea de Horticultură, București.
