Acoperişurile verzi (eco-acoperişuri) reprezintă un tip aparte de spaţiu verde, cu soluţii constructive şi de amenajare complexe. Suprafaţa unei astfel de amenajări variază de la câţiva metri pătraţi la zeci sau chiar sute, în funcţie de clădirea respectivă şi de ceea ce doreşte să se realizeze. (Tomescu, 2006)
Factorul limitativ pentru realizarea acestor spaţii verzi este panta învelitorii acoperişului, fiind de maxim 10-15%, existând totuşi soluţii constructive şi pentru pante mai mari. Se preferă totuşi înfiinţarea acestora pe acoperişuri de tip terasă. (Tomescu, 2006)
O primă condiţie constructivă obligatorie este dotarea terasei sau acoperişului respectiv cu o hidroizolaţie excelentă, durabilă şi de bună calitate, odată instalat un astfel de spaţiu verde este dificil de ajuns la hidroizolaţie, în vederea efectuării eventualelor reparaţii. (Tomescu, 2006)
Peste hidroizolaţie se aşterne un strat drenant de o construcţie specială sau un strat mineral de o anumită granulaţie care să permită eliminarea surplusului de apă din precipitaţii. Urmează un strat de separaţie, format din fibre minerale, cu rolul de a reţine o oarecare cantitate de apă necesară dezvoltării plantelor, de a evita spălarea stratului fertil de către apa din precipitaţii dar şi de a constitui o barieră pentru rădăcinile ce se dezvoltă în profunzime. (Tomescu, 2006)
Peste acesta se aşterne stratul fertil, care are compoziţii diferite în funcţie de speciile ce doresc a fi cultivate, astfel, pentru speciile de plante vivace, care în mediul natural se dezvoltă pe soluri scheletice sau chiar pe stâncării, proporţia pietrişului şi nisipului va fi mai mare în detrimentul pământului, iar dacă se cultivă specii mai pretenţioase acest raport se inversează. Pentru eliminarea efectului mecanic al picăturilor de ploaie asupra stratului fertil, se recomandă acoperirea acestuia, printre spaţiile rămase libere între plante, cu pietriş (de tip sort), spărtură din diferite roci sau cu scoarţă de copac tocată. (Tomescu, 2006)
Chiar folosirea rocilor în diverse mărimi, forme sau provenienţe, poate contribui la estetica compoziţiei alese. În funcţie de caracteristicile lor, acoperişurile verzi pot fi intensive şi extensive; cele intensive prezintă o grosime mică a stratului fertil (7-9 cm) şi plante de talie mică şi, de regulă, nu sunt destinate accesului publicului şi având doar rol ecologic. Acoperişurile verzi extensive sunt asemănătoare grădinilor tradiţionale, cu strat fertil mai gros, cu arbori şi arbuşti de talie mare, alături de plante cu flori şi alei, cu un sistem elaborat de irigaţie şi drenaj. Acest tip de acoperişuri este mai dificil se realizat şi are în general costuri mari. (Tomescu, 2006)
Ca specii pot fi folosite cu deosebire cele rezistente la secetă, respectiv cele de stâncării sau de soluri scheletice (fam. Crassulaceae, fam. Saxifragaceae, unele specii din fam. Brassicaceae sau Campanulaceae), sau numeroase alte specii floricole, specii de gazon (fam. Poaceae), specii arbustive sau plante ierboase volubile şi liane pentru decorarea zidurilor limitrofe acestor terase. (Tomescu, 2006)
Pentru utilizarea speciilor arborescente şi a lianelor se recomandă folosirea unor containere speciale, care să asigure un volum edafic şi o stabilitate corespunzătoare. În toate cazurile aceste spaţii verzi vor fi prevăzute cu sisteme de irigat, pentru perioadele de vară cu deficit de precipitaţii. (Tomescu, 2006)
Soluţiile amenajistice se vor adopta în funcţie de clădire, de ambient şi nu în ultimul rând de funcţionalitatea spaţiului respectiv. Ca şi în cazul grădinilor interioare, acoperişurile verzi pot fi accesibile vizitatorilor, fiind dotate cu mic mobilier de grădină, creându-se spaţii pentru odihnă, pentru servit ceaiul sau cafeaua etc., sau pot fi amenajate doar pentru contemplare, constituind un ambient deosebit pentru toate încăperile ce au ferestre spre porţiunea respectivă de acoperiş. (Tomescu, 2006)
Rolurile acestor acoperişuri verzi sunt multiple:
- prin crearea de asemenea amenajări se măreşte suprafaţa acoperită de vegetaţie dintr-un oraş, un acoperiş verde poate fi uneori aproape egal ca suprafaţă chiar cu cea ocupată de respectiva clădire, fapt foarte important mai ales în marile aglomerări urbane;
- acestea reţin diferite cantităţi de praf, diferite pulberi sau noxe, contribuind într-o oarecare măsură la purificarea atmosferei;
- reduc semnificativ temperatura aerului de la nivelul acoperişului, în zilele însorite, faţă de învelitorile clasice cu materiale bituminoase sau tablă;
- moderează regimul termic din încăperile situate la ultimul nivel, comportându-se ca un bun strat termoizolant. Iarna pierderile de căldură sunt mai mici ceea ce implică o reducere a cantităţii de energie consumată pentru încălzirea suplimentară a acestor încăperi, iar vara este eliminată supraîncălzirea aerului şi automat scăderea consumului de energie al aparatelor de aer condiţionat;
- influenţează în mod pozitiv circuitul apei la nivelul localităţilor, prin reţinerea în procente însemnate a apei din precipitaţii, care în mod normal era dirijată prin sistemele de captare şi scurgere, în canalizările de evacuare a apei pluviale direct în râuri. Prin punerea acestei cantităţi de apă la dispoziţia stratului vegetal al acoperişurilor verzi şi prin procesele de evapo-transpiraţie specifice plantelor, umiditatea aerului este ameliorată semnificativ;
- alături de celelalte tipuri de spaţii verzi, prin dispoziţia acestora la înălţimi diferite, acoperişurile verzi contribuie la mărirea biodiversităţii în localităţi, prin nişele ecologice pe care le constituie pentru diverse vieţuitoare;
- şi nu în ultimul rând, prin rolul estetic şi peisagistic deosebit influenţează benefic confortul vizual şi cel psihic al omului, respectiv: al angajatului sau funcţionarului (firmă, instituţii administrative), al bolnavului sau pacientului (spitale, policlinici, cabinete), al muncitorului (fabrici, hale, ateliere), al proprietarului (locuinţă privată).
Link-uri utile
Consiliul Roman pentru Cladiri Verzi
Investește Inteligent pentru o Locuinţă Verde
Bibliografie
Tomescu C. V., 2006-2007. Arhitectură peisageră şi design forestier - Suport de curs. Universitatea „Ştefan Cel Mare” Suceava, Facultatea de Silvicultură, Suceava.
