Morcovul provine din formele spontane apărute în regiunea Mării Mediterane, Asia Mică, Podişul Anatoliei, Transcaucazia, Iran, Turcmenia, nord-vestul Indiei, Afganistan, Tadjikistan, Uzbekistan, în vestul munţilor Tian-Şan.
Denumirea științifică a speciei este Daucus carota L. conv sativus (Hofm) Hajek. Specia este încadrată botanic în Ordinul Apiales, familia Apiaceae (Umbelliferae), genul Daucus.
Morcovul este o plantă bienală care formează în primul an o rădăcină pivotantă şi o rozeta bogată de frunze, iar în anul al doilea formează tulpina floriferă, florile şi fructele.
Denumirea științifică a speciei este Daucus carota L. conv sativus (Hofm) Hajek. Specia este încadrată botanic în Ordinul Apiales, familia Apiaceae (Umbelliferae), genul Daucus.
Morcovul este o plantă bienală care formează în primul an o rădăcină pivotantă şi o rozeta bogată de frunze, iar în anul al doilea formează tulpina floriferă, florile şi fructele.
Sistemul radicular al morcovului poate pătrunde în sol până la adâncimi de 0,5-0,6m, dar unele rădăcini izolate pot ajunge şi la 2 m dacă solul este bine afânat (Apahidean Al.S. şi colab.,2004). Pe rădăcina principală sunt prezente rădăcinile secundare, puţin viguroase, aşezate pe patru rânduri. Partea comestibilă a morcovului (rădăcina metamorfozată) începe să se formeze după 40 - 60 de zile de la germinare când în rădăcina şi în axa hipocotilă se depun substanțe de rezervă iar acestea încep să se tuberizeze. În această perioadă este foarte important ca umiditatea solului să fie constantă fără oscilații mari, deoarece dacă după o perioadă de secetă prelungită se intervine cu irigări puternice sau se înregistrează precipitațiile abundente rădăcinile de morcov crapă longitudinal iar calitatea producției este compromisă. (Lagunovschi V., 2013)
De asemenea, se vor evita solurile foarte fertile și îngrășarea cu îngrășăminte organice în anul culturii, dar și solurile grele deoarece în aceste condiții improprii partea comestibilă a morcovului suferă deprecieri de calitate. (Lagunovschi V., 2013)
Rădăcina metamorfozată poate avea formă alungită, rotundă, tronconică, cilindrică şi culoare portocalie, galbenă, purpurie, albă sau orange. (Bejo, 2006)
În centrul rădăcinii îngroşate sunt dispuse vasele conducătoare sub forma unui cilindru central, înconjurate la exterior de ţesut parenchimatic. Calitatea morcovului este dată de culoare, care trebuie să fie cea caracteristică cultivarului, dar cât mai intensă, cu cilindrul central de dimensiuni mai reduse şi de culoare apropiată cu cea a parenchimului. (Bălaşa M., 1973)
Frunzele formate în primul an sunt lung peţiolate, dispuse în rozetă, de 2 - 4 ori penat sectat, acoperite cu perişori fini.
Frunzele de pe tulpinile florale din anul al doilea sunt scurt peţiolate la bază, iar spre vârf sunt sesile.
Tulpina floriferă care apare în anul al 2-lea de cultură, poate ajunge la înălţimi de 1,2 – 1,5 m în funcție de cultivar, este ramificată, striată, fistuloasă, pubescentă.
Floarea la morcov este lung pedicelată alcătuită din 5 sepale mici, 5 petale albe, 5 stamine şi un gineceu bicarpelar sincarp, care are ovarul inferior, două stile şi două stigmate. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip umbelă compusă. Morcovul este o plantă alogamă cu polenizare entomofilă. (Maier I., 1961)
Fructul este o dicariopsă elipsoidală. Acest fruct este numit în practica tehnologică sămânță. Pentru a ușura distribuția semințelor este necesară îndepărtarea țepilor care sunt prezenți pe suprafața lor.
Un gram de seminţe conţine 800-1100 seminţe. Datorită înfloririi eşalonate facultatea germinativă are valori relativ scăzute, respectiv 65-70% şi se păstrează 2-3 ani. (Lagunovschi V., 2013)
Temperatura: Morcovul este o specie puţin pretenţioasă la căldură. Temperatura minimă de germinare este de 3-4°C, dar în aceste condiții răsărirea va fi dificilă (aproximativ 20-25 de zile), la temperatura optima de germinare de 20-22°C plantele răsar în aproximativ 10-15 zile. Temperatura optimă de creştere și formare a părții comestibile este de 18 – 20°C.
Pentru morcov sunt foarte importante temperaturile din sol care determină calitatea rădăcinilor. Astfel la temperaturi în sol de 20°C rădăcinile se dezvoltă cel mai bine, fiind scurte, groase şi bogate în caroten. La temperaturi sub 16°C rădăcinile cresc lungi, subţiri, decolorate, cu conţinut scăzut în substanţe nutritive. (White şi Strandberg, 1978, citaţi de Burzo I. şi colab., 2005)
Dacă temperaturile scăzute sunt asociate şi cu secetă prelungită există riscul ca plantele să formeze tulpini florifere chiar din primul an de cultură. (Lagunovschi V., 2013)
La temperaturi ridicate, asociate cu secetă, rădăcinile sunt mici, cu un conţinut mare de celuloză şi lipsite de frăgezime.
Lumina: Morcovul are cerinţe moderate faţă de lumină, dar pentru obținerea unor producții mari și de calitate se recomandă să se evite umbrirea, mai ales în perioada îngroşării rădăcinii, deoarece în lipsa luminii se depun mai puţine substanţe de rezervă în partea comestibilă. În condiţii de zi lungă (peste 14 ore lumină/zi) calitatea morcovului este mai bună deoarece cantitatea de carotenoizi din rădăcină creşte. (Burzo I. şi colab., 2005)
Apa: Cerinţele faţă de apă sunt mari, la germinarea seminţelor când este nevoie de o umiditate a solului de 80% din capacitatea de câmp, apoi cerinţele sunt moderate 65 % din capacitatea de câmp a solului pentru apă datorită dezvoltării sistemului radicular profund.
În scopul îngroşării rădăcinilor se va avea în vedere menţinerea unui plafon de umiditate constant, respectiv 75% din capacitatea de câmp. (Lagunovschi V., 2013)
Solul: Morcovul se va cultiva pe soluri uşoare sau mijlocii, bine structurate, cu pH 6,5 – 6,8 %, cu un conţinut în humus de 4-5%, se vor evita solurile grele şi cele fertilizate cu gunoi de grajd, deoarece rădăcinile se depreciază prin deformare şi ramificare.
Gunoiul de grajd se va aplica la cultura premergătoare deoarece morcovul valorifică foarte bine materia organică bine descompusă din anul anterior. (Lagunovschi V., 2013)
În ţara noastră se practică două tipuri de cultură a morcovului în câmp: cultura în ogor propriu, cu semănare primăvara devreme, producţia fiind destinată în principal consumului proaspat dacă se folosesc cultivaruri cu perioadă scurtă de vegetaţie sau industrializării dacă se utilizează cultivaruri cu perioadă lungă de vegetaţie şi cultura succesivă, cu semănat la începutul lunii iunie sau luna iulie, producţia obţinuta fiind destinată în principal păstrării peste iarnă în depozite.
Bune premergătoare pentru cultura în ogor propriu sunt speciile care părăsesc terenul toamna devreme şi îl lasă curat de buruieni (tomate, ardei, castraveţi, etc), specii care au fost fertilizate cu gunoi de grajd. Pentru a evita riscul înmulţirii excesive a bolilor şi dăunătorilor şi a buruienilor în cadrul asolamentului revenirea pe sola cultivată cu rădăcinoase trebuie să se facă după 3-4 ani. Morcovul nu se va cultiva după legumele din grupa vărzoaselor şi nici după cerealele, floarea soarelui sau porumb deoarece există pericolul apariţiei unor boli (Sclerotinia sp. şi Pythium sp.), (Chaux F. şi colab., 1994).
Toamna se execută defrişarea culturii anterioare, fertilizarea de bază şi o arătură adâncă la 25-30cm. Fertilizarea se va efectua numai după o cartare agrochimică a terenului, orientativ, dozele administrate pot fi: 250-350 kg/ha superfosfat şi 250-300 kg/ha sare potasică.
Primăvara devreme, imediat ce se poate intra pe teren, se face fertilizarea cu azotat de amoniu, în doze de 150 kg/ha, mărunţirea şi afânarea superficială a solului.
Pentru a evita formarea crustei mărunţirea solului se face chiar înainte de semănat. Pentru a preveni riscul apariţiei buruienilor se poate face o erbicidarea folosind Stomp 330 CE sau Prometrex 50 SC, doar pe suprafeţe mari.
Înfiinţarea culturii se realizează prin semănat direct în câmp. Este recomandat ca semănatul să se facă pe teren modelat în brazde înălţate pentru a se evita stagnarea apei în exces care duce la deprecierea producţiei de morcov.
Se poate semăna pe brazdă cu 3-4 rânduri. Distanţa între plante pe rând este de 4-5 cm, realizând o densitate a culturii de 600-700 mii plante/ha. Dacă se folosesc semănători de precizie se poate semăna cultura de morcov la o densitate de aproximativ 0,8-1,2 – 1,5 mil plante la hectar, semănatul se execută în chincons, iar dacă se însămânțează morcovi destinați industrializării utilizând hibrizi a caror parte comestibilă este de dimensiuni mari semănatul se face pe rigole înguste de 50 cm câte un rând pe rigolă. (Lagunovschi V., 2013)
Norma de seminţe utilizată la semănat este diferită în funcție de sistema de mașini utilizată. Totuși pentru a elimina pe cât posibil lucrarea de rărit chiar atunci când se seamănă cu semănători clasice și cu sămânță nedrajată cantitatea de semințe utilizată va fi de 3,5-4 kg, iar în cazul seminţelor drajate sau dacă se utilizează semănători de precizie cantitatea de semințe va fi de 2,5-3 kg/ha. Dacă semănatul se face toamna cantitatea de sămânță utilizată va fi mai mare decât la semănatul din primăvară. (Lagunovschi V., 2013)
Adâncimea de semănat este de 2,5-3cm. Semănatul se face mai adânc pe terenurile mai grele şi mai reci şi mai superficial pe terenurile uşoare şi în perioadele calde. Pentru a asigura un bun contact al seminţelor cu solul se recomandă tăvălugirea cu un tăvălug neted, imediat după semănat. (Voican V. şi colab., 2006)
Lucrările de întreţinere. Dacă semănatul se execută în perioade secetoase sau în sol se constată lipsa apei, este necesară efectuarea irigărilor. Irigarea se face prin aspersiune, cu norme mici de udare 80-100 m3/ha şi se repetă, dacă e necesar, în aşa fel încât solul să se menţină umed până la răsărire (Voican V., şi colab.2006). În timpul vegetaţiei se mai execută 4-5 udări cu norme de 250 – 400 m³/ha, pe rigole sau prin aspersiune. Se va evita alternanța perioadelor de secetă cu aplicarea de irigații abundente deoarece acest lucru duce la deprecierea rădăcinilor de morcov.
Pentru combaterea buruienilor şi afânarea solului se execută praşile mecanice pe suprafeţe mari şi manuale mai ales pe suprafeţe mici.
Dacă se constată prezenţa unui număr mare de buruieni se poate executa şi erbicidatul preemergent cu Afalon –1,5 – 2 kg/ha sau Linurex 1,5 – 2 l/ha, în 400 – 600 l apă/ha, sau se poate erbicida cu Gesagard 3-4 kg/ha în timpul vegetaţiei când plantele de morcov au 3-4 frunze bine formate. (Lagunovschi V., 2013)
Răritul culturii se realizează doar pe suprafeţe mici deoarece este o lucrare costisitoare şi dificilă, pentru a asigura o distanță între plante pe rând de 4-5 cm.
Pentru a asigura o bună dezvoltare a rădăcinilor de morcov, pe solurile cu fertilitate scăzută se recomandă efectuarea a 2 fertilizări faziale, prima imediat după rărit iar următoarea în perioada îngroşării rădăcinilor.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor se va face respectând mai întâi asolamentul şi rotaţia culturilor, precum şi regulile de fertilizare, iar dacă frecvenţa atacului depăşeşte pragul economic de dăunare se va interveni prin tratamente chimice. În culturile de morcov se semnalează atacuri ale agenţilor patogeni: Erwinia carotovora (putregaiului umed) şi Sclerotinia sclerotiorum (putregaiului alb) – tratamente cu Rovral 0,1%; Alternaria porri f. sp. dauci (alternarioza) care se combate prin tratamente la semnalarea atacului cu Ronilan 50 DF 0,05%; Dithane M 45-0,2 %; Folpan 50 0,025%; Turdacupral 0,4 %, Captadin 0,02 % sau Erysiphe umbeliferarum (făinarea) – Afugan 0,05%, Tilt 0,015%, Karathane 0,1%. (Gheorghieş C. şi colab., 2002)
Dăunătorii care pot provoca pagube în culturile de morcov sunt: Psila rosae (musca morcovului) larvele produc galerii în rădăcinile morcovului tratamentele se fac la apariţia în masă a adulţilor cu Sinoratox 10 G 30 kg/ha; şi Semiaphis dauci (păduchele verde al morcovului), care atacă frunzele, se combate prin tratamente cu Thiodan 35 S 0,2%, Sinoratox 35 EC 0,15%. (Roşca I. şi colab., 2001)
Musca morcovului se mai poate combate prin realizarea de asocieri cu plante bulboase (ceapă, praz), sau prin plantarea unor tufe de pelin sau lavandă în grădinile mici.
Recoltarea morcovului se poate executa: manual, semimecanizat sau mecanizat. Indiferent de metoda de recoltare, aceasta se va face numai pe vreme uscată, evitând perioadele ploioase care duc la deprecieri ale materialului şi îngreunarea recoltărilor.
Recoltarea manuală se face cu ajutorul unor unelte (furci) apoi prin smulgere cu mâna. Lucrarea se execută mai ales în cazul suprafeţelor mici şi pentru morcovul destinat consumului proaspăt.
Recoltarea semimecanizată se execută prin dizlocarea morcovului cu ajutorul unor utilaje, apoi morcovul se smulge cu mâna, se adună în grămezi, se fasonează şi se sortează, îndepărtând exemplarele lovite, bolnave sau necorespunzătoare calitativ.
Recoltarea mecanizată se execută cu ajutorul unor combine speciale, toate lucrările, inclusiv fasonatul, fiind executate mecanizat.
Producţiile ce se pot obţine variază între 20 t/ha şi 40 t/ha, în funcţie de cultivar şi de tehnologia de cultură.
Cultura succesivă a morcovului se practică în vederea obţinerii unor rădăcini destinate în primul rând păstrării peste iarnă. Bune premergătoare sunt speciile care eliberează terenul devreme (salată, ceapă verde, mazăre).
Semănatul se face în prima decadă a lunii iunie folosind cultivaruri semitimpurii sau luna iulie cu cultivaruri timpurii. Pregătirea terenului trebuie să urmărească obţinerea unui pat germinativ bine mărunţit şi cu o umiditate favorabilă răsăririi seminţelor. Lucrările de îngrijire trebuie să urmărească menținere unei umidități constante care să asigure o dezvoltare normală a rădăcinilor de morcov, irigând des cultura cu cantități mici de apă, combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor ca la cultura timpurie.
Recoltarea morcovului se face la sfârşitul lunii septembrie începutul lunii octombrie după ce au căzut una-două brume. Imediat după recoltare materialul se fasonează şi se sortează în vederea păstrării.
Producţia (25-35 t/ha) depinde de cultivarul utilizat.
Partea comestibilă a morcovului o reprezintă rădăcina care se consumă atât în stare proaspătă, cât şi preparată în diverse moduri coaptă, gătită sote, murată, deshidratată, congelată, sau sub formă de suc. Se utilizează şi la prepararea unor mâncăruri cu carne: grătare, supe, ruladă sau mâncăruri picante. Morcovii prăjiţi pot fi serviţi ca înlocuitori de cafea. Consumul de suc de morcovi este benefic pentru organism. Uleiul volatil obţinut din morcov este utilizat pentru a aroma lichioruri şi parfumuri. (Lagunovschi V., 2013)
Rădăcinile de morcov au un conţinut de 6,0-9,3 % glucide, 0,7 - 1,2 % proteine, 0,1-0,3 % lipide, săruri minerale: calciu 41 mg, fier – 0,66 mg, fosfor 18 - 124 mg, potasiu 240 mg, cantităţi mari de vitamine, dintre care cea mai importantă fiind provitamina A sau β carotenul. În rădăcinile de morcov sunt prezenţi şi unii acizi: acidul malic (293 mg/ 100 g), citric (51 mg/ 100 g) şi quinic (51 mg/ 100 g). (Burzo I. şi colab., 2005)
Rădăcinile de morcov recoltate în toamnă pot fi păstrate (5-6 luni) fapt ce permite consumul proaspăt și în timpul iernii. (Lagunovschi V., 2013)
Cultura de morcovi este rentabilă deoarece majoritatea lucrărilor de la înființarea culturilor până la recoltare pot fi executate mecanizat daca există gama de mașini necesară. Cererea pe piață pentru morcov proaspăt este mare în tot timpul anului, deci și prețul de valorificare va fi bun. Existența unor cultivaruri cu perioade diferite de vegetație și pretențiile scăzute față de temperatură fac posibilă cultivarea morcovului atât primăvara devreme, astfel încât producţiile se pot valorifica începând cu prima decadă a lunii mai cât și în culturi succesive pentru producții care vor fi recoltate toamna după căderea brumelor și vor fi destinate păstrării peste iarnă şi comercializării la preţuri avantajoase. (Lagunovschi V., 2013)
Morcovul este o specie care se industrializează deci există cerere și pentru acest segment.
Frunzele și materialul impropriu consumului poate fi utilizat şi în hrana animalelor.
Bibliografie
Bălaşa M., 1973. Legumicultură. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Burzo I., Voican Viorica, Luchian Viorica, 2005. Fiziologia plantelor de cultură, Vol. V, Fiziologia plantelor legumicole. Editura Elisavaros, Bucureşti.
Chaux F., Foury C., 1994. Productions legumieres. TEC – DOC, Paris, France.
Hoza Gheorghiţa, 2001. Legumicultură. Editura Elisavaros, Bucureşti.
Hoza Gheorghiţa, 2003. Sfaturi practice privind cultura legumelor. Editura Nemira, Bucureşti.
Lagunovschi Viorica, 2013. Legumicultură specială. Curs USAMV, București.
Luchian Viorica, Roşca I., Atanasiu N., Delian Elena, 2002. Ecological Tendences in Pesticides Management at Cabbage Cultures, ESNA XXXII Annual Meeting, Warsaw Agricultural University.
Maier I., 1961. Cultura legumelor Vol. I. Editura Agrosilvică, Bucureşti.
Maier I., 1963. Cultura legumelor Vol. II. Editura Agrosilvică, Bucureşti.
Maier I., 1969. Cultura legumelor. Editura Agrosilvică, Bucureşti.
Roşca I. Drosu Sonica, Bratu Elena, 2001. Entomologie horticolă specială. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
